Cunoscută și sub denumirile de Florar, Frunzar sau Luna ierburilor, luna mai este perioada din an în care vegetația “explodează”, muncile agricole se intensifică și, așa cum spun țăranii, “e timpul de ieșit în grădină”.
Se crede, în popor, că, dacă nu a brumat sau înghețat în aprilie, este pericol ca pământul să înghețe la începutul lunii, ceea ce, adesea, se adeverește.
Tot în mai, începe strânsului turmelor de oi și vaci, iar în anumite locuri, mai ales în zona montană, se face “măsura oilor”.
1 mai - Armindenul
Numită și “ziua pelinului” sau “ziua bețivilor”, prima zi a lunii semnifică, în tradiția populară, începutul verii. Denumirea de Armindeni provine de la numele profetului Ieremia, din calendarul creștin. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vin bun, oameni sănătoși, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel și caș și se bea vin roșu cu pelin.
Dimineața, oamenii se spală cu rouă (pentru sănătate). Se pun ramuri verzi la porți, pentru noroc și belșug; la casele cu fete se pun puieți de mesteceni în fața porții. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației, care proteja recoltele și animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramură verde sau un pom curățat, iar de 1 mai se pune în fața casei, unde se lasă până la seceriș, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou. În această dimineață se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porților și caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru ca oameni și animale, deopotrivă, să fie protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice.
Se spune că în ajunul acestei zile, pentru ca viforul și grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp.
Armindenul amintește și de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, Mântuitorul a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare, iar a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, încât Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus. În această zi se sărbătorește și “ziua boilor”; animalele nu erau folosite la muncile câmpului, nerespectarea acestei reguli atrăgând după sine moartea acestora sau îmbolnăvirea oamenilor.
Este o zi închinată cultului arborelui, manifestată, în special, la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, sub forma Ramurii Verzi, numită Arminden, Maial, Steag, Sanjor, Prepeleac, Lemn, Stâlpar, Pom de Mai. Ea a fost atestată în toate zonele locuite de daco-romani.
10 mai - Izvorul Tămăduirii
În această zi se face, în toate bisericile, aghiazma, pentru tămăduirea de boli. În trecut, se făceau procesiuni cu icoana Maicii Domnului, la câmp, pentru ploaie. Era ziua cea mai propice pentru sfințirea izvoarelor și a fântânilor, considerate sacre în tradiția populară. În unele locuri se crede chiar că toate izvoarele sunt sfințite și tămăduitoare în această zi.
Se făceau descântece pentru tămăduirea bolnavilor. Se lua un petic sau ciucure, ca semn de la bolnav. La revărsatul zorilor, se lua apă de la izvor, lăsându-se semnul luat. Se închina și se spunea “Maica Domnului, ajuta-mă”, apoi se umpleau vasele. Cei bolnavi săreau în apă sau își udau părțile bolnave, în speranța că se vor însănătoși.
În zilele noastre circulă și alte povestiri despre izvoarele tămăduitoare de la Dervent, Mânăstirea Izbuc din Banat și alte izvoare locale, la care se spune ca s-au tămăduit oameni. Ele sunt mai mult apropiate de biserici sau locuri în care se zice că ar fi izvorât apa prin minune.
12 mai (duminica imediat următoare Învierii) - Duminica Tomii
Este ziua în care Hristos s-a arătat Apostolului Toma, care se îndoia de Învierea Mântuitorului. În popor, se crede că raiul rămâne deschis de la Înviere până la această dată, pentru sufletele aflate în iad și că aceia care mor în această perioadă merg în rai, pentru că în acest interval, ușile raiului sunt deschise, iar ale iadului - închise. Despre cei ce se nasc în această perioadă, se spune că vor avea noroc toată viața.
13 mai - (prima luni din a doua săptămână de după Paști) - Paștele Blajinilor (Paștele Morților)
Despre Blajini se crede că sunt ființe mitice, care locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei, și care ar fi copiii nebotezați, morți după naștere sau oamenii de demult, cu o credință mai curată decât a pământenilor.
Se împart bucate pentru morți, cu credința că acum sufletele lor sunt slobode și se pot înfrupta din acestea. Celor ce nu împart, se spune că le vor cere morții, noaptea. Se făceau în unele locuri sărbători câmpenești, unde oamenii mâncau ouă roșii și încondeiate (ale căror coji se dădeau pe apă curgătoare) sau colaci.
Un obicei străvechi - Măsura oilor
Măsura oilor (urcatul oilor la stână) a rămas până în zilele noastre o sărbătoare pastorală care se desfășoară la începutul lunii mai, odată cu formarea stânelor sau cu deplasarea turmelor în zona pășunatului de vară, fiind o ceremonie la care întreaga obște a satului participă la întâiul muls. Este unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, care a căpătat, de-a lungul timpului, o semnificație deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.
Când turmele trebuie să plece la distanțe mari, o delegație de săteni se deplasează în alt sat, unde închiriază câte un munte pentru întreaga vară. Pe islazul comunal rămân să pască doar cârlanii și gâștele, uneori, laolaltă cu porcii.
Pentru buna desfășurare a păstoritului, sunt angajați oameni pricepuți “să poarte stâna”, în frunte cu baciul, care gestionează întreaga activitate. Înainte ca oile să fie adunate în turmă, ele sunt tunse de către proprietari, sunt despărțite de miei și însemnate în urechi.
Urmează aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratecul sau fumul acestuia, “pentru curățenie”, timp în care erau numărate de către cioban și atinse cu o ramură de leuștean. Turma ajungea la locul de destinație însoțită, de cele mai multe ori, de către preotul din sat. Sus, pe munte, se desfășura un ceremonial de consacrare a locului și de sfințire a stânei și a oilor. Încă din prima zi de pășunat, se aprindea focul viu care, prin grija ciobanilor, era permanent întreținut, obicei păstrat, până recent, în stânele din munții Bucovinei.
Urmează ospățul ritual, pe pajiștea din imediata apropiere a stânei: pe iarba verde se întind ștergare și covoare pe care se pun bunătățile pregătite special pentru acest moment festiv. Gruparea sătenilor pe pajiște se face în funcție de gradul de rudenie, de vecinătate sau de prietenie. Nimeni nu are voie să mănânce sau să bea până când nu se termină slujba, pe care preotul o oficiază în mijlocul oilor. Apoi, sătenii se ospătează într-o atmosferă plină de voie bună, obișnuind a-și trimite câte ceva unii altora (pahare cu băutură, ouă roșii, bucăți de drob etc.). Cât timp durează această masă câmpenească, ciobanii prepară, în stână, primul caș.
În cadrul ceremoniei are loc și “pomana ciobanilor”, când aceștia trec printre grupurile așezate pe iarbă și primesc din partea participanților câte ceva de mâncare: ouă, friptură, cozonaci, băutură etc. Urmează împărțirea, în mod egal, a primului caș și consumarea sa rituală.
Vechimea păstoritului este demonstrată și de aceste obiceiuri, practicate, încă, în forma lor ancestrală, făcute în credința că ele vor spori productivitatea, iar animalele vor fi apărate de forțele malefice.
21 mai - Sfinții Împărați Constantin și Elena
Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constanius Chlorus și al Elenei. S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi, Nis, în Serbia). După moartea tatălui său, a fost proclamat împărat.
În anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea creștinilor și, astfel, creștinismul devine religie permisă în imperiu. Împăratul Constantin a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veșnice a mamei sale.
Împărăteasa Elena, mama sfântului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost răstignit Hristos. A zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret și multe alte sfinte lăcașuri.
În ziua de 21 mai, în calendarul popular întâlnim o sărbătoare adresată păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările își învață puii să zboare.
Ținând seama că o nouă generație amenință recoltele, era interzis să se muncească în această zi. Prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări. Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul și meiul, iar în popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.
(surse documentare și foto - azm.gov.ro, doxologia.ro, ibanesti.ro, haicunoi.com, timponline.com, avantulliber.com, moldpres.md)
Documentar de Ileana Sandu