duminică, 9 august 2020

Accident grav în Bulz. Un copil a fost dus la spital cu elicopterul SMURD

Abc News Transilvania

În cursul zilei de sâmbătă, 8 august a.c., în jurul orei 08.50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Bulz (DJ 108I), în care a fost implicat un autoturism.•  

„Este vorba de o autoaccidentare, cu un singur autoturism implicat. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit carosabilul, a lovit un copac, iar autovehiculul a ricoşat în gardul unui imobil”, a declarat, comisarul şef IPJ Bihor, Alina Fărcuţa.

În momentul producerii accidentului, în autoturism se aflau 5 persoane, 4 adulți și un copil. Acesta din urmă este singurul pasager care a scăpat nevătămat.

​Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgenţă trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, oautospecială pentru descarcerare și cu o ambulanţă EPA, în total 11 pompieri militari, s-au mai solicitat în sprijin 2 ambulanțe SAJ, respectiv elicopterul SMURD de la JIBOU.

​Echipajele de intervenție, ajunse la locul producerii accidentului, au constatat că sunt 5 victime (trei adulți și doi copii) din care 3 adulți au rămasîncarcerate în autovehicul.

Echipajul de descarcerare a evacuat cele 3 victime ramase captive între fiarele contorsionate ale autovehiculului, iar echipajul de pompieri militari paramedici și echipajele medicale SAJ au procedat la acordarea primului ajutor medical victimelor, două victime în stare gravă (cod roșu medical – 1 adult și 1 copil), o victimă fiind în (cod galben medical – 1 adult), respectiv 2 victime în (cod verde medical – 1 adult si 1 copil).

​Elicopterul SMURD a transportat de urgență copilul aflat în cod roșu medical, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.  ​

Ulterior, toate celelalte patru victime (3 adulți și 1 copil) au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.  

The post Accident grav în Bulz. Un copil a fost dus la spital cu elicopterul SMURD appeared first on Abc News Transilvania.

Articol original

👍 Accident grav în Bulz. Un copil a fost dus la spital cu elicopterul SMURD

Next
« Next
Previous
Previous »