joi, 27 august 2020

Agresor din Vaslui, reținut pentru că își bătea mama

FĂRĂ DUMNEZEU… Un tânăr din municipiul Vaslui a fost reținut de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, nerespectarea unei hotărâri judecătorești, furt și distrugere.

Concret, în ziua de 26 august a.c., Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Vaslui, și-a fi agresat mama, la locul acesteia de muncă, din Vaslui.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au stabilit că în data de 24 august a.c., împotriva bărbatului cercetat a fost emis un ordin provizoriu de protecție, pe o perioadă de 5 zile, după ce acesta și-ar fi agresat mama.

În cursul zilei de 26 august, bărbatul a încălcat în mod voit măsurile ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa, după ce s-a deplasat la locul de muncă al mamei sale, unde a agresat-o și i-a sustras un ceas de mână.

Tot în cursul zilei de 26 august a.c., bărbatul s-ar fi deplasat în zona “Nord” a muncipiului Vaslui, ocazie cu care a zgâriat aripa unui autoturism parcat, provocând avarii în valoare de peste 3.000 lei.

În urma probatoriului administrat, la data de 26 august a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. Ieri, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articol original

👍 Agresor din Vaslui, reținut pentru că își bătea mama

Next
« Next
Previous
Previous »