luni, 31 august 2020

Ajutor economic: Administraţia Trump îi acuză pe democraţi pentru eşecul negocierilor

Administraţia Trump i-a acuzat din nou luni pe responsabilii democraţi din Congresul SUA pentru eşecul negocierilor privind un nou plan de ajutoare a familiilor, întreprinderilor, şcolilor şi colectivităţilor locale americane, în timp ce republicanii vor prezenta o nouă propunere săptămâna viitoare, notează AFP. Responsabilii democraţi ai Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi Senatului, Chuck Schumer, "nu vor să negocieze cu bună credinţă", a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, la postul Fox Business. "Preşedintele doreşte ca noi să ajutăm cu mai mulţi bani copiii şi locurile de muncă şi putem injecta rapid 1.000 de miliarde de dolari suplimentar în economie", a spus el. Propunerea democraţilor este însă de ordinul a 3.000 de miliarde de dolari şi cele două tabere nu reuşesc să ajungă la o înţelegere după mai multe săptămâni de discuţii. "Aşa cum am spus deja, dacă asta nu este suficient, vom putea reveni oricând şi face mai mult, dar avem o bună relansare economică datorată redeschiderilor", a adăugat Steven Mnuchin. El a declarat că liderii republicani ai Senatului vor prezenta săptămâna viitoare un nou proiect de lege care să fie axat pe copii şi locuri de muncă. De asemenea, este prevăzută "o protecţie juridică pentru micile întreprinderi", a adăugat secretarul Trezoreriei, fără să ofere mai multe detalii. Senatul este în vacanţă şi urmează să îşi reia lucrările la 8 septembrie. Relansarea economică a Statelor Unite rămâne lentă, cheltuielie cu consumul sunt reduse, iar revenirea americanilor la muncă este împiedicată de multe şcoli care rămân închise.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 Ajutor economic: Administraţia Trump îi acuză pe democraţi pentru eşecul negocierilor

Next
« Next
Previous
Previous »