sâmbătă, 29 august 2020

Britanicii, încurajaţi să se întoarcă la muncă. Ministru: «Le spunem oamenilor că acum este sigur să revină la lucru»

Guvernul britanic va lansa o campanie de comunicare pentru a-i încuraja pe angajaţi să revină la birou şi a relansa economia, a declarat vineri ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, transmite AFP.

“Cred că există limite pentru telemuncă”, a declarat Grant Shapps. Potrivit acestuia, angajaţii vor putea reveni la birou “în deplină siguranţă”, graţie măsurilor introduse de companii pentru a evita riscul de transmitere a noului coronavirus. “Mesajul nostru principal este destul de direct: le spunem oamenilor că acum este sigur să revină la muncă”, a subliniat Grant Shapps.

Ministrul Transporturilor, Grant Shapps

După ce în luna martie a cerut concetăţenilor săi să lucreze de acasă, premierul Boris Johnson va lansa săptămâna viitoare o campanie în care îi va încuraja pe britanici să revină la birou. Potrivit cotidianului The Telegraph, premierul va sublinia printre altele avantajele revenirii la birou şi va menţiona faptul că cei care lucrează în regim de telemuncă sunt vulnerabili la concedieri.

Cu toate acestea, telemunca rămâne o opţiune apreciată în Marea Britanie, ţara care este lider în Europa după numărul de decese din cauza coronavirusului, peste 41.000. Potrivit unui studiu realizat de banca americană doar o treime (34%) din angajaţii din birouri au revenit la muncă în Marea Britanie la începutul lunii august, comparativ cu 68% în Europa.

La rândul său, lanţul de restaurante Pret A Manger, foarte prezent în City-ul londonez, a anunţat joi că a eliminat 2.800 din cele 8.000 de locuri de muncă din Marea Britanie, în condiţiile în care vânzările au scăzut cu aproximativ 60% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

“Unele din centrele celor mai frecventate oraşe ale noastre arată ca nişte oraşe fantomă. Aceasta înseamnă un cost ridicat pentru companiile locale, locurile de muncă şi colectivităţi”, a declarat Carolyn Fairbairn, director general al CBI, principala organizaţie patronală din Marea Britanie.

L'articolo Britanicii, încurajaţi să se întoarcă la muncă. Ministru: «Le spunem oamenilor că acum este sigur să revină la lucru» sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK - știri pentru românii din Marea Britanie.

Articol original

👍 Britanicii, încurajaţi să se întoarcă la muncă. Ministru: «Le spunem oamenilor că acum este sigur să revină la lucru»

Next
« Next
Previous
Previous »