joi, 6 august 2020

La Fălciu, un candidat promite că va da apă gratuit la tot „poporul”. Primarul Moraru îi dă o replică dură!

Neculai Morau, primarul comunei Fălciu

GOGOȘI ELECTORALE… Mai avem puțin până la declanșarea oficială a campaniei electorale și prin comune plouă cu promisiuni de tot felul. La Fălciu, de pildă, un candidat de la PNL spune că oamenii nu vor mai plăti apa de la robinete, dacă el va ajunge primar.

O mare minciună, câtă vreme Fălciul, ca și celelalte comune sau orașe din județ, sunt parte a unei investiții cu fonduri europene, iar UE cere ca apa să fie plătită, nu se dă la liber. Primarul comunei Fălciu, Neculai Moraru, a formulat un punct de vedere, prin care explică de ce promisiunea liberalului este doar o vrăjeală de campanie.

Ca răspuns la afirmațiile lansate in spațiul public de către consilierul PNL, Ursu Titinel, conform cărora apa va fi distribuităîn mod gratuit, dacă va fi ales dânsul în funcția de primar al comunei Fălciu, pentru corecta informare a cetățenilor comunei, Primăria comunei Fălciu face următoarele precizări:

Comuna Fălciu face parte din Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitara de Utilități Publice pentru Serviciul de Alimentare cu Apă și de Canalizare din județul Vaslui, asociație din care fac parte toate comunele din județ și care implementează proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui, în perioada 2014-2020, faza I.

Acest proiect finanțat prin P.O.I.M., in valoare de 4.500.000 euro prevede alimentarea cu apă a tuturor localităților comunei noastre și reabilitarea stației de epurare din localitatea Fălciu. Pentru a putea implementa acest proiect, toate sistemele de apă trebuiesc exploatate de un operator autorizat, NU de către Primărie.

Pentru a clarifica acest aspect cităm din cadrul documentatiei POIM ”Având în vedere faptul că aglomerările sub 2.000 l.e. au o capacitate economică limitată, acestea pot fi finanțate în situații excepționale, în corelare cu prioritățile din Master Plan și fundamentat din punct de vedere tehnic și economic, și doar numai pentru sisteme centralizate, sistemele individuale de epurare nefiind incluse.

Acțiunile propuse vor contribui la atingerea rezultatului propus prin continuarea strategiei investiționale integrate prin intermediul operatorilor regionali, strategie demarată prin programele SAMTID și ISPA și consolidată prin POSM 2007-2013. Acțiunile integrate vor asigura finanțarea investițiilor care contribuie direct la obiectivele directivelor europene, prin extinderea ariei de operare a companiilor regionale de apă spre aglomerările între 2.000 și 10.000 l.e., promovând totodată principiul solidarității de susținere a localităților cu un nivel de suportabilitate scăzută prin politica tarifară.

Grupul țintă principal este populația urbană și rurală aflată în zone cu conectare redusă la sisteme centralizate cu apă curată și sanogenă și la sisteme de canalizare.

Tipurile de beneficiari îl constituie Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară prin Operatorii Regionali (OR) de Apă care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

• Sunt companii existente la finalul anului 2012 care activează în baza unui contract de încredințare directă acordat de către Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară, prin respectarea regulii “in-house” stabilite de jurisprudența Curții de Justiție, și preluată în legislația națională (Legile nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 241/2006 privind serviciile de alimentare cu apă și canalizare, cu modificările și completările ulterioare);

• Acționariatul OR este format exclusiv din membri ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară existentă, constituită din localitățile în aria cărora operează compania și Consiliul Județean, după caz, și în numele cărora promovează proiectele integrate de management al apei și apei uzate, OR fiind astfel o companie de interes public și finanțată prin fonduri publice; pentru proiectele noi, nu se vor crea noi ADI, ci cele existente se vor extinde prin includerea de noi membri, prin respectarea principiului contiguității spațiale; pentru POIM, se vor lua în considerare ADI existente la sfârșitul anului 2012 și organizate în baza HG nr. 855/2008.

• OR acționează în baza Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor, contract prin care autoritățile locale exercită asupra OR un ”control similar” celui exercitat asupra propriilor departamente”

Așa se face că, în perioada următoare sistemul de apă și canalizare trebuie predat către o firmă licențiată în domeniul distribuirii apei potabile. Acest lucru trebuia deja făcut, dar actualul Primar a mai tergiversat predarea sistemului, tocmai ca cetățenii să nu fie nevoiți să suporte noile tarife, care vor fi mai mari, cel puțin prin adăugarea TVA.

Așadar, dacă vrem să ne aliniem standardelor europene, nu putem rămâne la starea actuală de lucruri și NU Primaria va fi cea care va furniza serviciile de alimentare cu apă și canalizare, pentru ca nu mai este legal!

Deci, afirmațiile d/lui consilier, dovedesc necunoașterea realității și a legislației în domeniu și implicit, promisiunile sale se dovedesc, încă o dată, a nu avea acoperire în realitate”,

afirmă primarul Moraru.
Articol original

👍 La Fălciu, un candidat promite că va da apă gratuit la tot „poporul”. Primarul Moraru îi dă o replică dură!

Next
« Next
Previous
Previous »