duminică, 9 august 2020

METEO: Avertizare de ploi și grindină. Temperaturile se mențin ridicate

Abc News Transilvania

Duminică temperaturile scad uşor, dar rămânem cu vremea călduroasă, iar în Lunca Dunării avem din nou caniculă. În plus, prin vestul şi sud-vestul ţării, disconfortul termic se menţine ridicat.

Spre seară, în Banat, Crisana, nordul Olteniei dar şi prin zonă de munte, apar averse, posibil abundente şi s-ar putea să cadă grindină. Vântul mai are unele porniri în est şi în sud-est, iar maximele pleacă de la 27 de grade în depresiuni şi în Bucovina şi ajung la 35 de grade în sudul extrem.

La noapte, apar câteva de ploi de scurtă durată prin nord-estul ţării, dar în majoritatea zonelor găsim vreme bună şi cer mai mult senin. Prin depresiuni va fi mai răcoare decât în noaptea trecută: temperaturile vor coborî până la 10 grade în zona Miercurea Ciuc, în timp ce pe litoral se vor înregistra din nou 24 de grade.

Şi luni o să fie foarte cald, în special pe la câmpie. În sudul ţării avem caniculă, iar în sud-vest trebuie să suportăm şi disconfortul termic. În a doua parte a zilei, aversele cuprind zonele de deal şi munte, dar o să apară şi prin nord-est şi prin centru. Ploile pot aduce grindină şi cantităţi mari de apă, într-un timp foarte scurt. Amiaza ne-aduce maxime de la 25 grade în estul Transilvaniei şi în Bucovina, până la 35…36 de grade prin Câmpia Română.

Căldură mare va şi marţi, iar în sudul extrem se mai pot atinge 35 de grade. După prânz, instabilitatea creşte în regiunile montane, prin nord şi centru, pe unde vin alte ploi zgomotoase, destul de consistente.

Miercuri: tot vreme călduroasă, cu averse după-amiază în zonele montane, prin centru şi nord-est. Mai pe seara e posibil să plouă şi prin sudul ţării.

The post METEO: Avertizare de ploi și grindină. Temperaturile se mențin ridicate appeared first on Abc News Transilvania.

Articol original

👍 METEO: Avertizare de ploi și grindină. Temperaturile se mențin ridicate

Next
« Next
Previous
Previous »