joi, 27 august 2020

Piaţa auto din România, cel mai mare declin din Europa Centrală

Piaţa auto din România. Ţara noastră ar putea înregistra cea mai mare scădere a vânzărilor de autoturisme și vehicule comerciale noi din Europa Centrală în acest an, de 24,3% comparativ cu nivelul 2019. Însă, România va avea o revenire rapidă urmând să depășească pragul de volum pre-criza COVID-19 până în 2023, reiese din raportul Autofacts realizat de rețeaua PwC la nivel european, pe baza datelor IHS Markit.

Piaţa auto din România. Estimări

Estimările privind vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare (LCV) noi din România arată o scădere de la 181.000 unități în 2019, la 137.000 de unități în acest an și, ulterior, un avans până la 223.000 de unități în 2023.

În Europa Centrală, România va avea un declin comparabil cu Polonia, care va înregistra tot o scădere de 24,3%. Însă pentru Polonia este estimată o revenire mai lentă, urmând să rămână și în 2023 sub nivelul din 2019.

Piaţa auto din România se va recupera

”Piața auto, una dintre cele mai afectate sectoare de pandemia COVID-19, cu fabrici închise și prăbușirea vânzărilor în lockdown, începe să se recupereze ușor de la o lună la alta. Însă revenirea la volumele din 2019 și depășirea acestora vor fi de durată, pe măsură ce consumatorii își recapătă încrederea să cheltuiască. Vestea bună este că prognozele pentru România sunt printre cele mai optimiste, comparativ cu restul piețelor din Europa Centrală, pe fondul planurilor celor doi producători locali de a adăuga noi modele din categoria hibrid”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România.

Cea mai mică scădere ar urma să fie înregistrată de Ungaria, de 19,6%, urmată de:

  • Slovacia cu 21,4%
  • Cehia cu 21,6%

În plus, doar Slovacia va recupera pierderile din acest an, urmând ca în 2023 vânzările auto să depășească nivelul înregistrat în 2019.

Piaţa auto din România. Scădere de 23% în Europa Centrală

Per total, piața din Europa Centrală se va reduce cu 23% în acest an, ajungând la nivelul înregistrat în 2016, de 900.000 de autovehicule. În comparație, estimările pentru piețele din vestul Europei arată o contracție cu 26%.

Producţia de maşini a României

În ceea ce priveşte producția de vehicule din România, estimările Autofacts și IHS arată o scădere cu 16,3% în acest an, la 410.000 unități. Acest declin va fi urmat de o creștere exponențială până în 2027, la 794.000 unități, pe fondul planurilor celor doi producători – Ford și Renault.

Piaţa auto din România. Ţara noastră se situează pe locul al treilea în Europa Centrală după scăderea producției auto din acest an. România se află la același nivel cu Slovacia, cu 16,1%. Cel mai mare declin este preconizat pentru:

  • Cehia – 23,7%
  • Ungaria – 18,5%.

Producția din Polonia în schimb va fi singura în creștere ușoară, cu un plus estimat la 3,5%.

Piaţa auto din România. Maşini electrice şi hibrid

Pentru producția de vehicule electrice și hibrid în Europa Centrală, perspectivele sunt pozitive. Cota de asamblare urmează să ajungă la 28% până în 2027, de la 2% în 2019. Însă, aceasta se va situa sub cota de 41% din Europa de Vest.

Citeşte şi Trotinetele electrice Lime ajung şi în Cluj-Napoca. Cum se pot închiria?

 

 

Articolul Piaţa auto din România, cel mai mare declin din Europa Centrală apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original

👍 Piaţa auto din România, cel mai mare declin din Europa Centrală

Next
« Next
Previous
Previous »