luni, 3 august 2020

Revolta unui medic din Anglia venit în România: “Am anticorpi COVID, am vrut să donez plasmă aici și am renunțat după câte mi-au cerut. Protocolul trebuie simplificat urgent!”


Povestea unui doctor român din UK, venit acasă în vacanță, căruia centrul de transfuzii din Baia Mare i-a cerut să prezinte două teste PCR negative, radiografie pulmonară, trimitere de la medicul de familie, recomandare de la medicul infecționist.


În România, doar 2% dintre pacienții care au făcut boala cauzată de noul coronavirus au mers să doneze plasmă convalescentă, una dintre puținele terapii eficiente pentru cei care dezvoltă o formă severă a infecției. 


Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Hematologie Transfuzională prezentate de Libertatea, numărul donatorilor a scăzut dramatic în ultima lună, mulți dintre pacienții vindecați ieșind de sub monitorizarea spitalelor și, implicit, din evidența centrelor de transfuzii. 


Protocolul actual prevede ca și centrele de transfuzii să recolteze plasmă de la pacienții vindecați în spitale.


A apărut însă o nouă categorie de pacienți vindecați, cei care fie au făcut boala și au aflat abia când și-au făcut testul de anticorpi, fie s-au externat mai repede din spital. Dar protocolul nu îi ia în calcul!


Unii dintre aceștia au dorit să doneze plasmă convalescentă și au renunțat când au realizat că trebuie să plătească din buzunarul propriu cele două teste PCR negative și să prezinte și alte analize medicale. Este și cazul unui medic român care profesează în Marea Britanie și care se află acum în concediu în România.


- Bună ziua, domnule doctor. Ați dorit să donați plasmă convalescentă în țară și nu ați putut?- Da. Am venit în concediu acasă și știind că am anticorpi pentru COVID am dorit să donez. Este un reflex pe care l-am dobândit în timpul studenției și al primilor ani de profesie, când mergeam des să donez sânge. Ar trebui să fie simplu, eu donez, iar centrul să testeze și să proceseze probele recoltate să vadă dacă sunt bun sau nu.


- Și ce s-a întâmplat acum?- Am mers la Centrul de Transfuzii din Baia Mare și mi-au cerut să prezint o mulțime de hârtii. Două teste PCR negative, radiografie pulmonară, trimitere de la medicul de familie, recomandare de la medicul infecționist. Este total descurajant. Eu vreau să donez plasma cu care poate fi salvată viața unui om. Când m-am infectat, virusul nu mi-a cerut hârtii și aprobări ori recomandări de la medici!


Plasmafereza pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 de la Centrul de Transfuzie Sangvină Baia Mare. Foto: gazetademaramures.ro

- Ați făcut boala?- Da. Eu sunt medic în Marea Britanie și acolo a fost o mare nebunie în primăvară. Aproape toate cadrele ne-am infectat. NHS, echivalentul Ministerului Sănătății în România, ne-a testat pe toți, nu a plătit nimeni nimic și așa am aflat că am anticorpi, că am făcut boala.


- Ați știut că ați fost infectat cu noul coronavirus? Ați fost bolnav?- Nu. Am avut ceva simptome, m-a durut un pic în gât ori capul, dar sunt simptome firești pentru primăvară, când circulă tot felul de viroze. Și mi-am propus să donez plasmă cu anticorpi pentru COVID în România, pentru semenii mei, dar mi-a fost imposibil.


- În Marea Britanie, cei care doresc să doneze plasmă convalescentă COVID își plătesc singuri analizele?- Nu știu care e protocolul în Marea Britanie, dar nu cred că e așa, cu atâtea restricții. Acolo este foarte importantă obținerea acestei plasme care salvează vieți și nu cred că pun atâtea obstacole celor care vor să o doneze…


Aici, numai cele două teste PCR costă peste 100 de euro, iar pentru un simplu român sunt bani mulți. Pe mine nu prețul testelor m-a descurajat, dar dacă puteam să le fac acolo, la centru, și nu să mă pună pe drumuri, ar fi fost perfect. Iar restul de hârtii pe care mi le-au cerut sunt aberații.

Doctor român din Marea Britanie:

- Știți, în România, spitalele trimit centrelor de transfuzii listele cu pacienții vindecați.- Înțeleg, centrele de transfuzii au deja toate aceste date despre posibilii donatori, dar cred că acest protocol trebuie extins pentru a include și celelalte categorii de pacienți vindecați, cei ca mine, care au făcut boala și au aflat prin testul de anticorpi. Sper ca protocolul să se simplifice la presiunea realității.



Articol original

👍 Revolta unui medic din Anglia venit în România: “Am anticorpi COVID, am vrut să donez plasmă aici și am renunțat după câte mi-au cerut. Protocolul trebuie simplificat urgent!”

Next
« Next
Previous
Previous »