sâmbătă, 29 august 2020

România cere explicații Ungariei pentru blocarea frontierelor. Şi preşedintele Franţei reacţionează: «Să nu repetăm greşelile din martie»

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a cerut clarificări Ungariei după ce țara vecină a anunțat blocarea frontierelor pentru cetăţenii străini pentru cel puțin o lună.

Ambasada României la Budapesta a solicitat autorităților de la Budapesta informații cu privire la acest aspect, pentru a evalua „impactul acestora asupra cetățenilor români care călătoresc în Ungaria și respectiv prin Ungaria”.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un punct de vedere după apariția în spațiul public a informației conform căreia Ungaria își închide frontierele pentru străini din cauza răspăndirii COVID-19.

„Pe fondul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la unele decizii ale Guvernului Ungariei cu privire la adoptarea de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează ca au fost deja solicitate, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la conținutul deciziilor amintite și impactul acestora asupra cetățenilor români care călătoresc în Ungaria și respectiv prin Ungaria, ca stat de tranzit, către alte state europene, precum și în privința cetățenilor români, lucrători transfrontalieri. În egală măsură, a fost transmisă și solicitarea ca autoritățile române să fie informate cât mai rapid asupra modului de implementare a deciziilor respective”, transmite MAE.

Ungaria a anunţat că închide frontierele pentru străini cel puțin o lună

Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus.
Șeful de cabinet al lui Orban a spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puţin o lună.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat vineri cu privire la orice eventuală reînchidere a frontierelor între ţările Uniunii Europene, susţinând că aceasta ar fi o măsură contraproductivă şi ineficientă împotriva creşterii numărului de cazuri de COVID-19, transmit dpa şi Reuters, scrie Agerpres.

În schimb, Macron s-a pronunţat pentru o coordonare la nivel european şi pentru abordări comune în faţa focarelor locale de COVID-19. ”Închiderea frontierei între două ţări nu are niciun sens atunci când există focare, zone de circulaţie activă aşa cum le numim acum, care sunt clar identificate”, a susţinut şeful statului francez în timpul unei vizite la o fabrică de medicamente.

Europa are milioane de lucrători transfrontalieri, dintre care unii călătoresc între două regiuni neafectate din ţări diferite, şi ar fi ”absurd” să împiedicăm ”viaţa cotidiană, viaţa economică”, a explicat Emmanuel Macron.
El a spus că a discutat săptămâna trecută cu Angela Merkel în timpul vizitei ei la reşedinţa de vară a preşedintelui francez şi se aşteaptă să se concentreze asupra acestei chestiuni în zilele următoare.
”Vom lucra în zilele următoare pentru a avansa pe acest subiect. Să nu repetăm greşelile din martie în această privinţă. Ar fi contraproductiv şi mai presus de orice este ineficient în lupta contra răspândirii virusului”, a explicat preşedintele francez.

Belgia a pus România pe lista roșie. Testul şi autoizolarea sunt obligatorii

The post România cere explicații Ungariei pentru blocarea frontierelor. Şi preşedintele Franţei reacţionează: «Să nu repetăm greşelile din martie» appeared first on Ziarul Romanesc Austria > Știri și informații pentru comunitatea românească din Austria.

Articol original

👍 România cere explicații Ungariei pentru blocarea frontierelor. Şi preşedintele Franţei reacţionează: «Să nu repetăm greşelile din martie»

Next
« Next
Previous
Previous »