duminică, 13 septembrie 2020
Stiri » » Botoşani: Două persoane au murit după ce o autoutilitară a intrat pe contrasens şi a lovit o căruţă
Botoşani: Două persoane au murit după ce o autoutilitară a intrat pe contrasens şi a lovit o căruţă
Două persoane au murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul comunal DC 81, între localităţile Ibăneşti şi Dumbrăviţa din judeţul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, victimele, una de 22 de ani şi cealaltă de 48 de ani, se aflau într-o căruţă care a fost lovită violent de o autoutilitară care a pătruns pe contrasens. După impactul dintre autoutilitară şi atelaj, camioneta a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat. Tânărul de 22 de ani a decedat la faţa locului, iar căruţaşul de 48 de ani a decedat la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a fost transportat cu una dintre ambulanţele ajunse la faţa locului. Bărbatul aflat la volanul autoutilitarei era sub influenţa băuturilor alcoolice, testul poliţiştilor indicând o concentraţie alcoolică 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dãdârlat) Articol original
👍 Botoşani: Două persoane au murit după ce o autoutilitară a intrat pe contrasens şi a lovit o căruţă
Next
« Next
« Next
Previous
Previous »
Previous »
Copyright © 2020 Actualitate. All rights reserved.