sâmbătă, 19 septembrie 2020

Care este misterul costumului negru al lui Nelu Tătaru?

CHIAR AȘA!… De luni de zile, de când a fost numit ministru al Sănătății, chirurgul hușean Nelu Tătaru a făcut o obsesie vestimentară specială, pe care puțini români au observat-o, probabil. Pe oriunde merge, dr. Tătaru afișează același costum negru, aceeași cravată neagră și aceeași cămașă albă, de parcă ar lucra la pompele funebre non-stop. Mereu și mereu, peste tot pe unde merge, în orice spital, în orice județ, la orice ședință: costum negru, cravată neagră, cămașă albă, pantofi negri.

Fiind unul dintre politicienii influenți din România, nu ne-am putut abține să nu remarcăm acest detaliu, pe care îl veți găsi în 99% dintre pozele care îl au pe ministru în prim-plan, în toate ziarele, televiziunile sau agențiile de știri centrale. Ne punem întrebarea, firească până la urmă: care e misterul costumului negru al ministrului Sănătății? Are vreo conotație sau așa îi place chirurgului hușean să se îmbrace zi de zi? Suntem siguri că nu are un singur costum negru, ci mai multe, așa că…

Pentru a nu fi acuzați că dezinformăm, iată poze cu Tătaru din diverse colțuri ale județului și veți remarca acest detaliu.

Articol original

👍 Care este misterul costumului negru al lui Nelu Tătaru?

Next
« Next
Previous
Previous »