miercuri, 16 septembrie 2020

Ce dezastru este în fostul spital Negrești! Fotografii care te revoltă!

E JALE ÎN SPITAL… Cristi Rusu, candidatul liberal la Primăria Negrești, susține că redeschiderea spitalului Negrești poate deveni realitate, dacă el va ajunge primar.

Ieri, acesta a postat câteva fotografii din interiorul spitalului închis de aproape 10 ani, imagini care nu mai au nevoie de niciun comentariu. Vorbim de un spital în care s-au investit milioane de euro și care acum este o ruină.

Aparatura de sterilizare distrusă – se observă infiltrațiile și mucegaiul de pe pereți
Un pat de spital abandonat cu tot cu lenherie și pături, în colț un cântar

„Dragi prieteni,

La solicitarea Ministrului Sănătății, domnul Nelu Tătaru, în data de 15 septembrie o comisie a DSP Vaslui a inspectat starea spitalului din Negrești închis de aproximativ 10 ani.

Vestea proastă este că în ultimii 8 ani, actuala administrație din Negrești, nu a luat nicio măsură de conservare a acestei clădiri.

Parterul și etajul I al clădirii arată jalnic, iar cei care trebuiau să ia măsuri pentru conservare, respectiv primarul și vice-primarul actual, au comis practic un atentat la sănătatea negreștenilor.

Vestea bună este că nu vom renunța. Această inspecție e doar începutul acțiunilor viitoare de a reda în circuitul sanitar această clădire. Viitoarea administrație PNL, v-a întocmi un proiect de reparare și dotare cu aparat medical al clădirii, vom depune acest proiect pentru finanțare la Ministerul Fondurilor Europene și vom reuși.

Așteptăm concluziile care vor fi transmise de DSP Vaslui la Ministerul Sănătății și cu sprijinul domnului Nelu Tătaru vom demara acțiunea următoare.

Am văzut, mulți dintre dumneavoastră sunteți neîncrezători, unii mă acuzați de minciuni electorale, de neseriozitate, nu aveți speranțe de reușită..dar, atunci când am acceptat să candidez pentru această funcție mi-am propus ca în sfârșit, să facem după 8 ani, primul pas concret pentru redarea acestei clădiri domeniului sanitar.

Nu e simplu și nu se face nimic peste noapte, dar nu mai putem aștepta.

Dacă nu crezi în reușita unui proiect atunci cu greu poți să-l realizezi.

EU CRED! SE POATE!”,

este mesajul liberalului Rusu.
Articol original

👍 Ce dezastru este în fostul spital Negrești! Fotografii care te revoltă!

Next
« Next
Previous
Previous »