sâmbătă, 19 septembrie 2020

Expoziţia ''Portrete de cartier'' - în weekend, la Bazar de Cotroceni

Expoziţia "Portrete de cartier", care îşi propune să ofere o imagine a Cotroceniului, este deschisă, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 11,00 şi 22,00, la Club JazzBook, str. Carol Davila, nr.1. "O vară nu e suficient de lungă să cuprinzi tot Cotroceniul, dar vine cu lungi plimbări la umbră, cu cele mai frumoase şi iubite pisici, cu nume de case care te fac să dai repede fuga pe Google sau la bibliotecă, cu priviri aruncate prin grădinile dichisite şi poate chiar prin ferestrele luminate, cu muzică în surdină, cu lene, cu scrisori lungi de citit, cu limonadă şi poveşti vechi şi noi pe care poţi să le crezi sau nu, cu întâlniri care pur şi simplu trebuiau să se întâmple cu asociaţia ÎnCotroceni, AiciaStat şi cu oameni din cartier. Cât am reuşit să vedem o să vedeţi. Vă invităm la Bazar de Cotroceni să descoperiţi un portret al cartierului prin ochii noştri, ai echipei ANTISTATIC", informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES. "Portrete de cartier" reprezintă punctul central al evenimentului "La Bazar în Cotroceni", care se va desfăşura în weekend pe străzile cartierului ce poartă nume de medici, şi va mai include proiecţii, mapping şi expoziţii de pictură murală şi multe altele. Vizitatorii sunt invitaţi să "târguiască" diverse obiecte, cartoline, stickere inspirate de Cotroceni, scoase la târguială. AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)   Sursa foto: Club JazzBook Articol original

👍 Expoziţia ''Portrete de cartier'' - în weekend, la Bazar de Cotroceni

Next
« Next
Previous
Previous »