joi, 17 septembrie 2020

SUA: Preşedintele Trump doreşte să creeze o comisie pentru promovarea unei "educaţii patriotice"

Într-un discurs plin de atacuri la adresa ideologiilor de stânga şi liberale în care şi-a acuzat contestatarii că urmăresc să impună o revoluţie culturală, preşedintele Donald Trump a anunţat joi un nou plan federal de educaţie care să încurajeze "educaţia patriotică", informează dpa. "Tinerii noştri vor fi învăţaţi să iubească America cu toată inima şi din tot sufletul", a declarat Trump. El a povestit cum activişti de stânga, în timpul protestelor împotriva brutalităţii poliţiei şi a rasismului din timpul verii, au dărâmat statui ale unor personaje istorice importante şi, de asemenea, şi-a atacat oponenţii care, în opinia sa, zugrăvesc imaginea unei Americi rasiste, bazate pe opresiune. Preşedintele Donald Trump a vizitat sediul Arhivelor Naţionale, unde se află originalul Declaraţiei de Independenţă şi a Constituţiei, pentru a ţine acest discurs cu prilejul aniversării semnării Constituţiei, în 1787. Preşedintele american a anunţat, cu această ocazie, că va crea o "comisie naţională pentru promovarea educaţiei patriotice". În SUA două mari subiecte suscită dezbateri aprinse în prezent: rasismul şi cât de profund este acesta înrădăcinat în structurile statului, precum şi moştenirea din epoca sclaviei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 SUA: Preşedintele Trump doreşte să creeze o comisie pentru promovarea unei "educaţii patriotice"

Next
« Next
Previous
Previous »