sâmbătă, 3 octombrie 2020

Bonusul de 2.500 lei scoate sindicatul Sanitas Vaslui la luptă. Grevă japoneză pe 7 octombrie!

NEDREPTATE… A stârnit multe patimi și a nemulțumit foarte mulți medici și multe asistente medicale din județul Vaslui, apărând invariabil aceeași întrebare: „Eu, de ce nu, și ea, da?”. Aproape 500 de cadre medicale din județul Vaslui, implicate direct în lupta cu Covid 19 primeau acest bonus lunar, bonus care a fost scos din statul de plată.

Este vorba de stimulentul de risc pe care îl primeau cadrele medicale implicate în lupta cu COVID-19. CCR a decis că bonusul este neconstituțional, la sesizarea Guvernului României. Astfel, medicii și celelalte cadre medicale primeau un stimulent de risc de 2.500 de lei dar după decizia CCR nu vor mai încasa acești bani.

Inițiativa legislativă aprobată de Camera Deputaților prevedea ca medicilor, personalul medico-sanitar, paramedical, dar și celui auxiliar, implicat în transport, echipare, evaluare, diagnosticarea pacienților infectați, să primească un stimulent de risc în valoare de 2500 de lei pe timpul stării de urgență și de alertă, pentru expunerea din timpul serviciului. Ulterior, s-a decis ca acest bonus să fie acordat și medicilor de familie.

Ca atare, membrii de sindicat de la Sanitas Vaslui vor fi, pe 7 octombrie, în grevă japoneză, alături de colegii din toată țara.

Revendicările formulate în cadrul Consiliului Național al organizației încep cu mai multe solicitări de natură financiară:

  • acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile sanitare, serviciile de ambulanță, DSP-uri, medicina școlară, unitățile de asistență medico-socială, care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile de asistență socială care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială conform Legii nr. 56/2020 și a Ordinului comun 1070/94/2087/2020;
  • acordarea voucherelor de vacanță pentru tot personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială, din unitățile de asistență medico-socială și din medicina școlară;
  • acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unitățile sanitare și DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 și HG nr. 153/2018.
Articol original

👍 Bonusul de 2.500 lei scoate sindicatul Sanitas Vaslui la luptă. Grevă japoneză pe 7 octombrie!

Next
« Next
Previous
Previous »