vineri, 2 octombrie 2020

Chile: O persoană grav rănită în cursul unei manifestaţii împotriva inegalităţilor

Circa 2.000 de persoane s-au adunat vineri la Santiago de Chile în Plaza Italia, epicentru al contestării sociale chiliene, pentru o manifestaţie contra inegalităţilor în cursul căreia un tânăr a fost grav rănit, notează AFP.     Foto: (c) Ivan Alvarado/REUTERS Manifestanţii, opozanţi ai guvernului preşedintelui conservator Sebastian Pinera de la începutul mişcării la 18 octombrie 2019, au înfruntat trupele de poliţie care i-au dispersat cu ajutorul gazelor lacrimogene şi camioanelor blindate înarmate cu tunuri cu apă pentru a-i împiedica să ocupe piaţa. În cursul altercaţiilor între o parte a manifestanţilor şi poliţie, un tânăr a căzut în apele râului Mapocho, probabil în momentul în care fugea de forţelor de ordine.     Foto: (c) Ivan Alvarado/REUTERS Deocamdată, circumstanţele căderii lui în apele râului nu sunt clare, dar se ştie că este într-o stare gravă dată fiind înălţimea de la care a alunecat. Tânărul a fost luat în îngrijire de medici şi pompieri şi a fost transportat la spital. "În cursul incidentelor petrecute în apropiere de Plaza Baquedano (alt nume pentru Plaza Italia) şi din motive care fac obiectul unei anchete, o persoană a căzut în râul Mapocho de pe Podul Pio Nono. A fost depusă o plângere pe lângă procuror", au informat Carabineros, poliţia chiliană, pe contul oficial de Twitter. Autorităţile au confirmat că 16 persoane au fost arestate şi patru agenţi au fost răniţi. Cu prilejul acestor manifestaţii, care au începutul în urmă cu aproape un an, la 18 octombrie 2019, pentru a reclama mai multe drepturi sociale, circa 30 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar câteva mii au fost rănite şi arestate. Un referendum constituţional va fi organizat la 25 octombrie pentru a stabili dacă este necesară schimbarea Constituţiei, moştenită din perioada dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990).AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Articol original

👍 Chile: O persoană grav rănită în cursul unei manifestaţii împotriva inegalităţilor

Next
« Next
Previous
Previous »