duminică, 4 octombrie 2020

Debandadă în partidul lui Băsescu! Bichineț își dă demisia, partidul se duce de râpă!

SE FAC DE RÂS… Scor incredibil de slab obținut de Partidul Mișcarea Populară, filiala județeană Vaslui. După ce au propus nume fără niciun viitor politic, personalități răsuflate, care au cheltuit degeaba bani pe campania electorală, cei din PMP Vaslui au realizat că nu au obținut nimic de pe urma alegerilor locale. Niciun primar, niciun consilier județean, nimic. Zero.

Mai mult, după ce a stat ascuns la Negrești luni de zile, invocând probleme de sănătate, Corneliu Bichineț, cel care era de fapt liderul filialei județene, a acceptat să-și dea demisia, în cursul zilei de sâmbătă. Asta, probabil, la îndemnul lui Traian Băsescu, cel care l-a criticat în mai multe rânduri. ”Pentru a lămuri lucrurile și pentru cei care m-au sunat, și pentru cei care mi-au întrebat familia, urmez un tratament și sper ca bunul Dumnezeu să mă readucă în forma pe care o știți. Oricum, acum nu-mi arde nici de alegeri, nici de condus partide”, a spus Bichineț, pentru colegii de la Monitorul de Vaslui.

Cert este că, în lipsa unui Bichineț grav bolnav și cu un Marcel Gangu lipsit de viziune politică, cu o garnitură completată de slabul candidat la CJ, Romulus Buhăescu, PMP Vaslui nu mai reprezintă nimic în administrația județeană. Probabil, pe ici, pe colo, câte un consilier local pierdut, care va fi „absorbit” de PNL sau PSD, funcție de interesele primarilor.

Iar, alegerile parlamentare va însemna finalul acestui partid la Vaslui, după toate aparențele, deși se vor mai pompa ceva bănuți pentru a mai drege din imaginea făcută praf a PMP.

Foarte interesant, un cititor Vasluianul.ro, Ștefan Lucian Păduraru, face o analiză a rezultatelor obținute de PMP în 2016, în oglindă cu cele din 2020. Cititorul nostru îi transmite un mesaj lui Băsescu, atrăgându-i atenția asupra falimentarei filiale județene a Mișcării Populare:

„Prezint o analiză cu privire la mutarea dvs cu Bichineț, la Vaslui, în 2016, imediat după alegerile locale:

  • 1. 2016 VASLUI (echipă formata din 90% oameni care nu au mai făcut politică)
    • – scor politic (Consiliul judetean) 4.80%
    • – nr. total de voturi PMP: 7719
    • – Vaslui aprox 0.4 peste scorul național
    • – PMP – al 4-lea partid în județ;
  • 2. 2020 VASLUI (echipa coagulată în jurul lui Bichineț)
    • – scor politic (Consiliul județean) 3.35%
    • – nr. total de voturi PMP: 4.881
    • – Vaslui – aprox. 3% sub scorul național
    • – PMP – al 6-lea partid în județ.

Menționez faptul că datele sunt culese de pe site.ul aep”.

Articol original

👍 Debandadă în partidul lui Băsescu! Bichineț își dă demisia, partidul se duce de râpă!

Next
« Next
Previous
Previous »