duminică, 4 octombrie 2020

Record de infectări în UK. A pierdut guvernul controlul asupra virusului?

Marea Britanie a raportat sâmbătă 12.872 de noi cazuri COVID-19, o cifră zilnică record, guvernul invocând pentru acest bilanţ ridicat o întârziere de raportare şi afirmând că cifrele din zilele următoare vor include cazuri suplimentare, transmite Reuters.

Site-ul guvernului a informat că o problemă tehnică a întârziat publicarea anumitor noi cazuri de COVID-19.”Aceasta înseamnă că totalul raportat în zilele următoare va include câteva cazuri suplimentare din perioada cuprinsă între 24 septembrie şi 1 octombrie, crescând astfel numărul de cazuri raportate”, conform sursei citate.

Bilanţul de 12.872 de cazuri zilnice de infectare aproape s-a dublat faţă de cele 6.968 raportate vineri, depăşind cel mai ridicat bilanţ zilnic anterior, de 7.143 de cazuri, înregistrat marţi.

Marea Britanie procesează în prezent, zilnic, peste 200.000 de teste COVID-19, comparativ cu mai puţin de 100.000 la începutul pandemiei.

Problema tehnică ar putea fi folosită de vocile critice care afirmă că executivul britanic a pierdut controlul asupra virusului pe fondul lipsei capacităţii de testare.

Numărul deceselor înregistrate în decurs de 28 de zile de la un test pozitiv de COVID-19 a scăzut sâmbătă la 49 de la 66 în ziua precedentă. 

L'articolo Record de infectări în UK. A pierdut guvernul controlul asupra virusului? sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK - știri pentru românii din Marea Britanie.

👍 Record de infectări în UK. A pierdut guvernul controlul asupra virusului?

Next
« Next
Previous
Previous »