joi, 1 octombrie 2020

SUA: Hope Hicks, consilieră apropiată a preşdintelui Trump, testată pozitiv la coronavirus (presa)

Hope Hicks, consilieră apropiată a preşedintelui Donald Trump care călătoreşte frecvent alături de el, a fost testată pozitiv la coronavirus, au relatat joi mai multe media americane, notează AFP. Tânăra în vârstă de 31 de ani se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală faţa în faţă cu Joe Biden. De asemenea, ea a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie. Solicitat de AFP, Judd Deere, purtător de cuvânt al Casei Albe, nici nu a confirmat, nici nu a infirmat această informaţie. Purtătorul de cuvânt a spus că preşedintele ia "foarte în serios" sănătatea lui ca şi a "tuturor celor care lucrează pentru el". Preşedintele american se supune regulat testelor COVID-19, chiar dacă frecvenţa exactă a acestora nu este cunoscută. Colaboratorii care lucrează în West Wing sunt testaţi zilnic, ca şi jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă ori călătoresc împreună cu preşedintele. Hope Hicks, care s-a alăturat foarte devreme echipei de campanie a omului de afaceri, în 2016, face parte din cercul de apropiaţi ai preşedintelui. După ce a ocupat prestigiosul post de director de comunicare al Casei Albe, ea şi-a părăsit postul o perioadă pentru a se alătura grupului Fox, de care aparţine canalul Fox News, înainte de a reveni la Casa Albă. Discretă, dar foarte influentă în culise, acest fost manechin, care a lucrat pentru Ivanka Trump la New York, este foarte ascultată de preşedinte care, fapt notabil, nu a emis niciodată nicio rezervă în privinţa ei.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Articol original

👍 SUA: Hope Hicks, consilieră apropiată a preşdintelui Trump, testată pozitiv la coronavirus (presa)

Next
« Next
Previous
Previous »