joi, 19 noiembrie 2020

20 noiembrie - Ziua industrializării Africii (ONU)

Ziua industrializării Africii se marchează la 20 noiembrie şi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 22 decembrie 1989 (Rezoluţia 44/237). De atunci, Sistemul Naţiunilor Unite a organizat, anual, evenimente în întreaga lume, pentru a conştientiza importanţa industrializării Africii şi provocările cu care se confruntă continentul. Tema din 2020 este "Inclusive and sustainable industrialisation in the AfCFTA and COVID-19 era" ("Industrializare incluzivă şi durabilă în era AfCFTA şi COVID-19"), potrivit www.un.org. Dezvoltarea industrială are o importanţă crucială pentru o creştere economică susţinută şi favorabilă incluziunii în ţările africane. Industria poate spori productivitatea, creşte capacităţile forţei de muncă şi poate genera locuri de muncă, prin introducerea de noi echipamente şi noi tehnici. Industrializarea, cu legături puternice cu economiile interne, va ajuta ţările africane să atingă rate de creştere ridicate, să-şi diversifice economiile şi să-şi reducă expunerea la şocuri externe. Acest lucru va contribui în mod substanţial la eradicarea sărăciei prin ocuparea forţei de muncă. În ciuda faptului că este al doilea continent cel mai populat din lume (1,2 miliarde de oameni), Africa a reprezentat doar 1,4% din valoarea adăugată a producţiei mondiale în primul trimestru al anului 2020. Cu toate că pandemia de COVID-19 a evoluat mai lent în Africa Subsahariană faţă de alte regiuni, a exercitat, totuşi, un impact semnificativ asupra activităţii economice, cu o creştere preconizată să scadă la -3,3% în 2020, împingând regiunea în prima sa recesiune din ultimii 25 de ani. Combinaţia blocărilor interne şi a cererii externe mai scăzute din recesiunea globală vor cântări foarte mult asupra sectorului industrial. În 2019, tema Zilei industrializării Africii a fost "Positioning African Industry to supply the Africa Continental Free Trade Area" ("Poziţionarea industriei africane ca furnizor al Zonei de comerţ liber continental din Africa - AfCFTA") şi a urmărit creşterea gradului de conştientizare în comunitatea internaţională cu privire la provocările şi oportunităţile industrializării Africii în cadrul nou-creatului spaţiu de comerţ liber continental, potrivit www.un.org. AGERPRES/ (Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: www.un.org Articol original

👍 20 noiembrie - Ziua industrializării Africii (ONU)

Next
« Next
Previous
Previous »