duminică, 8 noiembrie 2020

#alegeriSUA Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru victoria sa

Regele Salman şi prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, foarte apropiaţi preşedintelui Donald Trump, i-au felicitat duminică seara pe Joe Biden şi Kamala Harris aleşi preşedinte şi vicepreşedinte ai SUA, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, relatează AFP. Ultimul lider al monarhiilor arabe din Golf care a reacţionat, regele Salman şi-a exprimat ''cele mai bune urări de succes'' şi a reamintit ''relaţiile istorice speciale strânse dintre cele două ţări şi popoare prietene'', potrivit SPA. Prinţul Mohammed a urat ''şi mai mult progres'' Statelor Unite, afirmând că ''aspiră să continue cooperarea comună între cele două ţări prietene''. Prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al regatului are o relaţie strânsă cu preşedintele american Donald Trump şi cu ginerele şi consilierul acestuia, Jared Jushner, în special ca urmare a ostilităţii lor comune faţă de Iran. După relaţii tensionate cu democratul Barack Obama, Riadul a găsit un sprijin neclintit din partea administraţiei Trump, inclusiv în timpul reacţiei la nivel internaţional provocate de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018. O expertă ONU şi CIA au ajuns la concluzia că prinţul Mohammed a fost implicat în asasinarea acestui jurnalist. Colaborator al publicaţiei The Washington Post şi critic al regimului saudit după ce mai întâi a fost apropiat de acesta, Jamal Khashoggi a fost asasinat şi corpul său tăiat în bucăţi în octombrie 2018 în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde s-a deplasat pentru a ridica un document. Această crimă a aruncat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, desemnat de responsabili turci şi americani drept cel care a ordonat asasinatul. Fost vicepreşedinte în timpul mandatului lui Barack Obama, Joe Biden a promis în timpul campaniei sale că va ''reevalua'' relaţiile cu Arabia Saudită şi ''se va asigura că America nu renunţă la valorile sale pentru a vinde arme sau a cumpăra petrol''.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor onlineŞ Andreea Preda)   Citeşte şi:   * VIDEO LIVE UPDATE Trump sau Biden? Americanii au votat pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al SUA Articol original

👍 #alegeriSUA Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru victoria sa

Next
« Next
Previous
Previous »