duminică, 15 noiembrie 2020

BVB: Evoluţia peisajului investiţional în ultimii 25 de ani

Bursa de Valori Bucureşti, instituţie fundamentală a pieţei de capital, organizează luni evenimentul online "Cum a evoluat peisajul investiţional în ultimii 25 de ani?". Conferinţa face parte dintr-o suită de evenimente prin care BVB celebrează în acest an 25 de ani de la redeschidere: pe 20 noiembrie 1995 au fost realizate primele tranzacţii la BVB. De la 9 companii listate la finalul anului 1995, pe pieţele BVB sunt listate în prezent peste 350 de companii româneşti, cu o capitalizare cumulată de 110 miliarde de lei, respectiv 22,7 miliarde euro. În săptămâna 16 - 20 noiembrie, de luni până vineri, de la ora 10:00, BVB va realiza patru webinarii şi o conferinţă de presă la care vor participa în calitate de speakeri principalii actori din piaţă: investitori, emitenţi, brokeri, autorităţi. Instituţia bursei de valori a fost restabilită în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacţii. În prima şedinţă au fost realizate 45 de tranzacţii, cu volum total de 905 acţiuni care au aparţinut unui număr de 6 companii listate. Până la finalul anului 1995, la BVB au avut loc, în total, 5 şedinţe de tranzacţionare, au fost efectuate 379 de tranzacţii cu un volum total de 42.761 de acţiuni, în valoare totală de 250.000 de lei. La finalul anului 1995, la BVB erau listate 9 companii, cu o valoare de piaţă de 25,9 milioane de lei. Un sfert de secol mai târziu, bursa românească este transformată fundamental. În prezent, la BVB sunt 352 de companii listate pe segmentul principal şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) şi se tranzacţionează zilnic, în medie, peste 42 milioane de acţiuni. În acest an, până la data de 10 noiembrie, au avut loc 217 şedinţe de tranzacţionare, în care au fost realizate peste 856.000 de tranzacţii (n. red. toate tipurile de tranzacţii de pe toate pieţele administrate de BVB), cu un volum de 9,12 miliarde de unităţi, cu o valoare cumulată de 14 miliarde lei, echivalentul a 2,88 miliarde euro. Capitalizarea companiilor româneşti listate pe Piaţa Principală a BVB a ajuns, pe 10 noiembrie 2020, la aproximativ 100 miliarde lei, sau 20 miliarde euro, iar capitalizarea companiilor listate pe SMT la aproape 10 miliarde lei, sau 2 miliarde euro. Evoluţia pieţei de capital din România a fost recunoscută de furnizorul internaţional de indici FTSE Russell şi astfel România a fost inclusă pe 21 septembrie anul în categoria Pieţelor Emergente. De asemenea, pe segmentul de obligaţiuni sunt prezenţi aproape 60 de emitenţi la Bursa de Valori Bucureşti, unde sunt listate 94 de emisiuni de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 25,42 miliarde lei (5,22 miliarde euro). Din totalul emisiunilor, 17 emisiuni sunt în euro (valoare nominală de 2,38 miliarde euro) şi au fost listate în ultimii patru ani. "Suntem acum în momentul T1 al bursei. Am ajuns aici cu sprijinul şi implicarea tuturor partenerilor noştri, companii listate la bursă, investitori, autorităţi, companii de brokeraj şi bănci. Le mulţumim tuturor! Putem considera 2020 ca anul de referinţă în care bursa românească intră într-un ciclu de transformare fundamentală, susţinut de promovarea nostră în rândul Pieţelor Emergente, un ciclu care va însemna în principal creşterea vizibilităţii şi adaptarea la lumea digitală în care operăm. Misiunea noastră este aceea de a sigura accesul companiilor româneşti la finanţare, de a face legătura între acestea şi comunitatea de investitori, iar succesul nostru este esenţial în dezvoltarea unei economii locale puternice", a spus Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB. La rândul său, Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, susţine că "ne dorim să avem o piaţă de capital complet digitalizată, atât pentru companii, cât şi pentru investitori". "Este unul dintre dezideratele importante la care lucrăm constant pentru a eficientiza cât mai mult activitatea companiilor în relaţia cu bursa. În plus, publicul burselor de valori se schimbă: noua generaţie îşi doreşte produse accesibile rapid în mod digital, dar şi produse pentru implementarea unor strategii mai complexe de investiţii. De aceea, Contrapartea Centrală este elementul fundamental care va răspunde în mod eficient acestor nevoi", a menţionat el. |AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea) Articol original

👍 BVB: Evoluţia peisajului investiţional în ultimii 25 de ani

Next
« Next
Previous
Previous »