marți, 17 noiembrie 2020

Ce va decide Dumitru Buzatu? Pe cine pune administrator public al județului?

SUSPANS… Fără îndoială, sunt multe persoane din județul Vaslui care și-ar dori acest post extrem de bine plătit, cam la nivelul indemnizației unui vicepreședinte. Un astfel de administrator are o indemnizație de peste 150 milioane lei vechi pe lună, plus spor la proiecte etc.

Până la alegerile locale, postul de administrator public a fost ocupat de Valeriu Caragață. Faptul că a intrat consilier județean și, mai nou, este și candidat pe poziția a doua la Senat, din partea PSD, l-a făcut pe Caragață incompatibil pentru un al doilea mandat.

Pe 23 noiembrie, ar fi trebuit să fie concurs pentru această funcție de conducere, personal contractual, adică administratorul public stă în funcție cât persoana care l-a numit, respectiv președintele CJ Vaslui, este în funcție. Pe 10 noiembrie, însă, conducerea Consiliului Județean vine cu precizări și spune că nu se mai organizează concurs, pe motiv că legea spune că președintele poate numi administratorul public, în baza Codului Administrativ.

Cam asta se știe până acum despre acest post. Sursele noastre susțin că Dumitru Buzatu va amâna decizia de numire a noului administrator public până după alegerile din 6 decembrie. Dacă Valeriu Caragață iese senator, atunci va trebui căutată o altă persoană pentru acest post – Vasile Mariciuc abia așteaptă acest chilipir! Dacă nu iese senator, Caragață ar urma să fie numit administrator public al județului. Cam asta am aflat, pe surse, despre acest post. Vom vedea ce va decide președintele CJ Vaslui.

Articol original

👍 Ce va decide Dumitru Buzatu? Pe cine pune administrator public al județului?

Next
« Next
Previous
Previous »