marți, 10 noiembrie 2020

Comuna în doliu! Trei morți de Covid 19, în ultimele zile, printre care și medicul de familie!

CE DURERE!… Comuna Vinderei își plânge morții de Covid 19. În ultimele zile, mai multe vieți au fost secerate de coronavirus, iar doliul este atât la porți, cât și în sufletele oamenilor. Medicul de familie Mihai Buescu este ultima victimă a acestei necrutătoare maladii. Medic de familie de peste 30 de ani în comuna Vinderei, dr. Buescu era un specialist apreciat de către localnici.

„Parcă nici nu-mi vine a crede că medicul nostru iubit nu mai este printre noi. A murit la spitalul din Bârlad. Regret profund dispariția fulgerătoare a domnului Dr. Buescu Mihai. A fost un om deosebit care timp de aproape 30 ani a deservit această comunitate zi și noapte. Din păcate, acest virus perfid a dus la agravarea stării de sănătate a domnului doctor, cauzând decesul. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l ierte!”,

este mesajul primarului comunei Vinderei, Ionuț Ghiur.

De altfel, în ultimele zile alte două femei, de 67 și 70 de ani s-au stins din cauza Covid 19, provocând mare durere în comună. La primărie, situația este și mai gravă. Doar trei angajați mai sunt la treabă, în timp ce șase sunt la izolare, acasă, din care doi sunt confirmați pozitivi. Situația este atât de gravă, încât primarul Ionuț Ghiur spune că nu va putea elibera certificate de deces pentru persoanele care au murit de Covid 19.

„Suntem într-o situație disperată, cum nu a fost niciodată la Vinderei. Îi rugăm pe cetățeni să ne înțeleagă, trecem prin momente foarte grele”,

a mai spus primarul Ghiur.
Articol original

👍 Comuna în doliu! Trei morți de Covid 19, în ultimele zile, printre care și medicul de familie!

Next
« Next
Previous
Previous »