joi, 19 noiembrie 2020

Coronavirus: Graniţele dintre SUA, Canada şi Mexic rămân închise până la 21 decembrie

Închiderea graniţelor dintre Statele Unite şi cei doi vecini Canada şi Mexic, în vigoare din martie, va fi prelungită până la 21 decembrie, din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat joi secretarul american al Securităţii interne, relatează AFP. "Pentru a preveni în continuare răspândirea COVID-19, Statele Unite, Mexicul şi Canada vor extinde restricţiile privind călătoriile neesenţiale până la 21 decembrie", a scris Chad Wolf pe Twitter. "Lucrăm îndeaproape cu Mexicul şi Canada pentru a permite schimburile comerciale şi călătoriile esenţiale, protejându-ne în acelaşi timp cetăţenii de virus", a adăugat el. Canada a confirmat prelungirea restricţiilor. ''Deciziile noastre vor continua să se bazeze pe cele mai bune recomandări de sănătate publică disponibile pentru a asigura securitatea canadienilor'', a scris pe Twitter ministrul canadian al Securităţii publice, Bill Blair. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 Coronavirus: Graniţele dintre SUA, Canada şi Mexic rămân închise până la 21 decembrie

Next
« Next
Previous
Previous »