duminică, 22 noiembrie 2020

Festivalul Naţional de Teatru 2020 începe duminică, în format multimedia

Festivalul Naţional de Teatru începe duminică şi se va desfăşura până pe 29 noiembrie, în format multimedia - online, tv, radio. Potrivit UNITER, motto-ul ediţiei este "FNT 30/ FNT Altfel". Direcţia artistică şi selecţia programului aparţin criticilor de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu şi Călin Ciobotari. "Ediţia din 2020 a Festivalului Naţional de Teatru nu seamănă cu nicio alta de până acum. Ea este altfel pentru că noi suntem altfel. Vieţile noastre, privirile noastre, chipurile noastre, mişcările noastre, îngândurările, fericirile şi nefericirile noastre sunt altfel. Pe parcursul a mai puţin de un an, relaţia cu celălalt, relaţia cu noi înşine, relaţia cu ceea ce este dincolo şi dincoace de om - toate au devenit altfel. În mijlocul acestor nesfârşite transformări, arta, modul de crea şi de a percepe actul artistic nu pot fi, la rândul lor, decât... altfel. (...) Festivalul nu putea fi decât altfel, adică online", spuneau, la începutul lunii, cei trei selecţioneri într-o scrisoare deschisă în care era prezentată strategia ediţiei din acest an. Pentru ediţia din 2020 a FNT organizatorii au decis să construiască "un concept bazat aproape exclusiv pe revizitarea istoriei FNT din ultimele trei decenii". Structura Festivalului Naţional de Teatru 2020 cuprinde secţiunile "FNeuitareT", "FNelinişteT", "arta ACTORULUI mare", "Premieră în FNT", "Spectacolul ascuns", "Spectacole invitate", "Vorbe, vorbe, vorbe...", "Esteticile pandemiei", "FNT ON AIR", "Emil Boroghină în recital", "Spectacole premiate internaţional" şi "Vorba de cultură". AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)   Sursa foto: FNT - Festivalul National de Teatru / The National Theatre Festival/Facebook.com Articol original

👍 Festivalul Naţional de Teatru 2020 începe duminică, în format multimedia

Next
« Next
Previous
Previous »