marți, 17 noiembrie 2020

Întâlnire cu specialiştii pe tema echipamentelor din secţiile ATI, organizată de preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni

O întâlnire cu experţii din domeniul sanitar pe tema echipamentelor specifice secţiilor de terapie intensivă va avea loc miercuri, la Palatul Cotroceni, ea fiind anunţată de preşedintele Klaus Iohannis. "În ceea ce priveşte situaţia la zi din sistemul sanitar, mâine voi organiza o întâlnire la Palatul Cotroceni cu experţii în domeniu pe tema echipamentelor din spitale, mai specific a celor din secţiile de terapie intensivă, cu referire la sistemele de gaze medicinale şi reţeaua electrică. Ştim că există numeroase probleme în acest domeniu, care impun rezolvarea lor cu prioritate", a declarat şeful statului, marţi seară. El a precizat că întâlnirea de la Cotroceni a fost convocată pentru a discuta cu guvernanţi, cu specialişti din domeniu, din zona terapiei intensive, despre măsurile care se impun pentru ca o tragedie ca aceea de la spitalul din Piatra Neamţ să nu se mai repete. "Am convocat şi specialişti în instalaţii, în special în instalaţii sanitare. Lucrurile pot fi rezolvate. Extinderea secţiilor de terapie intensivă în spitale se poate face, evident, cu respectarea normelor în vigoare. Lucrurile care clar trebuie evitate sunt suprasolicitarea unor reţele şi improvizaţiile. Ştiţi foarte bine că improvizaţiile la reţele, în special electrice, sunt deosebit de periculoase, nu doar pentru un spital şi pentru o terapie intensivă, ci şi pentru oricine face astfel de improvizaţie acasă. Deci, tocmai pentru a preveni aceste improvizaţii doresc să pun problema mâine pe tapet şi să găsim soluţii urgente, foarte urgente, fiindcă aici nu este nevoie doar de control, de verificare, este nevoie efectiv de intervenţie, de refacere a unor sisteme, de îmbunătăţire a unor sisteme şi de crearea unor proceduri care pe viitor nu mai permit astfel de acţiuni heirupiste, de mutat azi secţia, mâine injectomatul şi, din toată improvizaţia, iată că au murit oameni", a susţinut Iohannis. Preşedintele a mai afirmat că a solicitat autorităţilor o analiză a situaţiei reale a contractelor de service şi mentenanţă pentru echipamentele şi aparatura medicală din dotarea spitalelor publice. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu) Articol original

👍 Întâlnire cu specialiştii pe tema echipamentelor din secţiile ATI, organizată de preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni

Next
« Next
Previous
Previous »