duminică, 15 noiembrie 2020

Peste 18.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au votat la prezidenţiale, pe teritoriul României

Peste 18.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au votat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din ţara vecină, pe teritoriul României, duminică, a declarat, pentru AGERPRES, Emil Jacotă, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti. El a precizat că respectiva estimare a fost făcută la ora 19,00. Potrivit lui, cele mai solicitate secţii de votare au fost cele din Bucureşti şi Iaşi. În Bucureşti, la ora 19,00, la misiunea diplomatică au fost înregistraţi aproximativ 3.000 de votanţi, la sediul Autorităţii Electorale Permanente - 3.600, iar la Iaşi - 3.200. Potrivit diplomatului, în timpul votului, duminică, nu au fost înregistrate incidente majore. Votarea nu va fi prelungită după ora 21,00, a adăugat el. Cetăţenii Republicii Moldova au putut vota, duminică, la turul doi al alegerilor prezidenţiale din această ţară, în 13 secţii organizate pe teritoriul României. Două secţii au fost în Bucureşti - una la sediul Ambasadei Republicii Moldova în ţara noastră şi una la sediul Autorităţii Electorale Permanente. Au mai fost organizate secţii de votare în Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Suceava, Timişoara. În turul doi al alegerilor prezidenţiale se confruntă Maia Sandu, proeuropeană, care a câştigat primul tur de scrutin cu 36,16% din voturi, şi preşedintele socialist în exerciţiu, Igor Dodon, care a acumulat 32,61% din sufragii. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Oana Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: (c) Ambasada Republicii Moldova în România/facebook   Citiţi şi:   LIVE UPDATE #alegeriRMoldova Al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova Articol original

👍 Peste 18.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au votat la prezidenţiale, pe teritoriul României

Next
« Next
Previous
Previous »