miercuri, 4 noiembrie 2020

Sens giratoriu pe drumul interjudețean Vaslui-Iași, în zona Buhăești! Proiectul va fi aprobat luni!

UN PROIECT AȘTEPTAT… Dacă doriți să mergeți spre Iași și ați ales varianta Ștefan cel Mare-Rebricea-Scânteia-Grajduri-Iași, pe drumul interjudețean care unește cele două județe, trebuie să știți că, în curând, cu bani de la Consiliul Județean Vaslui, veți întâlni un sens giratoriu la intersecția a două drumuri importante.

Mai exact, este vorba de intersecția dintre drumul național Vaslui-Negrești-Roman și continuarea acestui drum național, spre Iași, DJ 248, drum interjudețean. O bifurcație a celor două drumuri, în zona Buhăești, care a creat mari probleme șoferilor, în ultimii ani. Aici, în ciuda tuturor semnelor de circulație montate de drumari, au avut loc mai multe accidente, din vina șoferilor grăbiți, care nu au respectat regulile de circulație.

Pentru șoferii care vin dinspre Roman-Negrești, de exemplu, intrarea pe DJ 248, pentru a ajunge la Iași, se face prin două manevre de cedare a trecerii – prima, pentru cei care merg de la Vaslui spre Negrești, iar a doua pentru cei care vin dinspre Vaslui sau Iași, pe DJ 248, o manevră care le-a dat bătăi de cap multor șoferi.

Ca atare, conducerea Consiliului Județean propune plenului CJ Vaslui, la ședința de luni, aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico economici ai obiectivului de investiții „Sens giratoriu DJ 248”.

Costurile estimate ale sensului giratoriu care va face legătura dintre Vaslui, Roman și Iași se ridică la aproape 1,1 milioane lei, iar durata de execuție ar trebui să fie de 2 luni de zile, anunță proiectantul. Sensul giratoriu de la Podeni-Vulturești va fi vizibil de la distanță, întrucât va avea în mijloc un stâlp de iluminat, cu trei corpuri de iluminat cu LED, având în componență panouri fotovoltaice.

Articol original

👍 Sens giratoriu pe drumul interjudețean Vaslui-Iași, în zona Buhăești! Proiectul va fi aprobat luni!

Next
« Next
Previous
Previous »