luni, 2 noiembrie 2020

Studiu despre consumul de jocuri video din România, lansat în premieră, marţi, la Dev.Play

Primul mare studiu de piaţă legat de consumul de jocuri video din România va fi lansat, marţi, în cadrul conferinţei dezvoltatorilor din ţară şi regiune, Dev.Play. Potrivit organizatorilor, evenimentul va fi deschis de către preşedintele Asociaţiei Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA), Cătălin Butnariu. În plus, la conferinţa Dev.Play, care se desfăşoară timp de două zile (3 - 4 noiembrie), vor fi organizate sesiuni de dezbateri şi workshop-uri propuse de către vorbitori importanţi din industria de gaming internaţională, precum: Mariusz Gasiewski (Google), Ben Mattes (Rovio), Mill Games - un accelerator pentru studiourile independente de jocuri video lansat de un grup de antreprenori din Polonia, Ionuţ Codreanu (Ubisoft), Taewon Yun (Super Evil Megacorp), Ionuţ Gabriel Solomon (Amber) sau Warren Spector, un veteran al industriei de jocuri video. Un moment important al evenimentului îl reprezintă Dev.Play Awards care premiază cele mai bune jocuri video indie din România şi regiune, prezentate în timpul conferinţei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea) Articol original

👍 Studiu despre consumul de jocuri video din România, lansat în premieră, marţi, la Dev.Play

Next
« Next
Previous
Previous »