vineri, 6 noiembrie 2020

SUA: Administraţia americană scoate un grup musulman chinez de pe lista organizaţiilor teroriste

Statele Unite au anunţat vineri că au eliminat de pe lista neagră a organizaţiilor teroriste un grup musulman chinez citat în mod regulat de Beijing în justificarea represiunilor masive pe care le desfăşoară în regiunea de vest a Chinei, transmite AFP. Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat într-o notă că SUA nu mai consideră Mişcarea Islamică a Turkestanului de Est (ETIM) o "organizaţie teroristă".     Foto: (c) Nicholas Kamm/Pool via REUTERS "ETIM a fost scos de pe listă deoarece au trecut peste zece ani de când nu sunt dovezi credibile că mai există", a spus un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Administraţia preşedintelui George W. Bush a adăugat acest grup pe lista neagră a organizaţiilor teroriste în 2004, într-un moment în care încerca să asocieze China la "războiul împotriva terorismului". Beijingul acuză în mod regulat mişcarea ETIM de atacuri în regiunea autonomă Xinjiang, populată în principal de uiguri, un grup etnic musulman turcofon. Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, un milion de musulmani sunt sau au fost deţinuţi în aşa-numitele tabere de reeducare politică din Xinjiang. Beijingul contestă aceste cifre şi susţine că este vorba despre "centre de formare profesională" destinate îndepărtării tentaţiei extremismului de populaţia locală. Potrivit experţilor, China nu a adus niciodată dovezi că mişcarea ETIM este o grupare organizată sau că este responsabilă pentru atacurile din această regiune pe care separatiştii o numesc Turkestanul de Est. Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Proiectul Drepturile Omului Uigur cu sediul la Washington a salutat demersul SUA spunând că este extrem de binevenit."Efectele negative ale exploatării de către China a ameninţării imaginare pe care ar reprezenta-o ETIM sunt reale: sunt 20 de ani de terorism de stat îndreptat împotriva uigurilor", a comentat directorul său Omer Kanat. Un grup de senatori americani, republicani şi democraţi, propun declararea Chinei ca fiind vinovată de "genocidul" uigurilor şi al altor comunităţi musulmane de limbă turcă victime ale represiunii masive din vestul Chinei. La sfârşitul lunii octombrie, aceştia au depus un proiect de lege în acest sens, care aşteaptă reluarea dezbaterilor parlamentare pentru a fi discutat. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: cfr.org Articol original

👍 SUA: Administraţia americană scoate un grup musulman chinez de pe lista organizaţiilor teroriste

Next
« Next
Previous
Previous »