miercuri, 18 noiembrie 2020

Trupe australiene au ''ucis ilegal'' 39 de afgani (responsabil militar)

Cel mai înalt responsabil militar australian a admis joi că există dovezi credibile că forţele sale speciale au ''ucis în mod ilegal'' cel puţin 39 de civili afgani şi necombatanţi, afirmaţii care survin după publicarea unei anchete care a avut loc ani de zile, relatează AFP. ''Poporului afgan, în numele forţei de apărare australiene, îmi cer sincer şi fără rezerve scuze pentru orice acţiune greşită a soldaţilor australieni'', a declarat generalul Angus Campbell. "Unele patrule au încălcat legea, reguli au fost încălcate, întâmplări inventate, au fost spuse minciuni şi deţinuţi ucişi", a adăugat comandantul armatei australiene. Cei 25 de membri ai forţelor speciale acuzaţi de erori în 23 de incidente au lăsat o ''pată'' asupra regimentului lor, asupra forţelor armate şi a Australiei, a adăugat el, recomandând urmărirea penală pentru crime de război. După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, peste 26.000 de soldaţi australieni au fost trimişi în Afganistan pentru a lupta alături de forţele SUA şi aliate împotriva talibanilor, a Al-Qaida şi a altor grupări islamiste. AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda) Articol original

👍 Trupe australiene au ''ucis ilegal'' 39 de afgani (responsabil militar)

Next
« Next
Previous
Previous »