luni, 14 decembrie 2020

#alegeriSUA: Colegiul Electoral aprobă victoria democratului Joe Biden

Colegiul Electoral a aprobat luni victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, informează marţi AFP. În intervenţia sa de celebrare a rezultatului, Joe Biden urmează să îndemne America să "întoarcă pagina" în pofida refuzului încăpăţânat al lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea. Fără a produce surprize, marii electori, care s-au întâlnit în fiecare stat al federaţiei americane, au confirmat consacrarea victoriei lui Joe Biden, care va deveni pe 20 ianuarie cel de-al 46-lea preşedinte din istoria Statelor Unite. Dacă etapa votului marilor electori reprezintă în mod tradiţional o formalitate, Donald Trump i-a conferit anul acesta o importanţă deosebită refuzând să accepte verdictul urnelor şi s-a făcut ecoul teoriilor conspiraţiei despre posibile fraude electorale. Limita de 270 de mari electori, sinonimă cu victoria, a fost depăşită în favoarea lui Joe Biden în finalul după-amiezei de luni, când statul California, unde candidatul Partidului Democrat a câştigat detaşat, şi-a adăugat voturile la totalul celor exprimate. "În lupta pentru sufletul Americii, democraţia a câştigat", ar urma să declare Joe Biden într-un discurs, din care au fost date publicităţii în avans câteva extrase de către echipa sa. "Integritatea alegerilor noastre a fost păstrată. Acum este timpul să întoarcem pagina. Să ne strângem", va adăugat el într-un discurs programat să-l rostească la Wilmington, Delaware, în jurul orei locale 19:30 (00: 30 GMT marţi). "Flacăra democraţiei a fost aprinsă cu mult timp în urmă în această ţară. Şi acum ştim că nimic - nici măcar o pandemie sau un abuz de putere - nu poate stinge această flacără". Acestei etape procedurale i se acordă în mod tradiţional puţină atenţie. Dar anul acesta, ea a fost transmisă în direct, după săptămâni de război de gherilă judiciară condus de Donald Trump, care s-a dovedit a fi un fiasco complet, dar care a întărit şi mai mult diviziunile interne. Rezultatele scrutinului din 3 noiembrie au fost deja certificate de fiecare dintre cele 50 de state: Joe Biden a câştigat un număr record de voturi - 81.28 milioane adică 51.3% din sufragii, faţă de 74.22 milioane (46.8 %) cât a obţinut Donald Trump. În Statele Unite, preşedintele ţării este ales prin vot universal indirect, fiecare stat atribuindu-şi în general marii săi electori, numărul acestora depinzând în mod esenţial de populaţia sa, candidatului ieşit pe primul loc în plan local. Deşi s-a întâmplat în trecut ca o parte foarte redusă din marii electori să se abată de la această regulă, aceasta nu a schimbat niciodată rezultatul alegerilor. Şi aici, rezultatele certificate confirmă avansul confortabil al lui Joe Biden, anunţat pe 7 noiembrie de mass-media, cu 306 mari electori faţă de 232 pentru Donald Trump. Cei 538 de mari electori sunt politicieni locali, personalităţi ale societăţii civile sau apropiaţi ai candidaţilor. Cei mai mulţi sunt necunoscuţi publicului larg, dar se întâmplă ca din Colegiul Electoral să facă parte personalităţi de renume, aşa cum este cazul lui Hillary Clinton. Donald Trump a denunţat de aproape o lună şi jumătate, fără dovezi,"cele mai trucate alegeri din istoria americană". Aproape toate acţiunile sale în justiţie au fost respinse. Umilinţa finală a fost decizia Curţii Supreme, unde liderul de la Casa Albă a întărit prin trei numiri majoritatea conservatoare (şase din nouă judecători), care a respins săptămâna trecută două recursuri introduse de echipa republicană, fără ca măcar să se sesizeze asupra fondului. Donald Trump ar putea încerca să profite de complexitatea unui proces instituţional care se întinde pe o lungă perioadă de timp. Unii aleşi apropiaţi ai preşedintelui în exerciţiu se gândesc să conteste rezultatele atunci când Congresul va fi chemat să ofere o validare finală pe 6 ianuarie. Cu toate acestea, procesul nu are practic nicio şansă de succes. Într-un editorial, Wall Street Journal scrie că a sosit timpul ca Donald Trump să îşi reconsidere poziţia:"există un timp pentru luptă şi unul pentru a-ţi recunoaşte înfrângerea". AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * #alegeriSUA A început votul în Colegiul Electoral american pentru confirmarea lui Joe Biden ca preşedinte Articol original

👍 #alegeriSUA: Colegiul Electoral aprobă victoria democratului Joe Biden

Next
« Next
Previous
Previous »