joi, 17 decembrie 2020

Coronavirus: Contact al preşedintelui Macron, premierul belgian negativ la COVID-19

Premierul belgian, Alexander De Croo, care a fost în contact cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, cu ocazia summitului UE desfăşurat săptămâna trecută la Bruxelles, a fost testat negativ la COVID-19 şi îşi va relua activităţile vineri, a anunţat un purtător de cuvânt, Tom Meulenbergs, citat de AFP. Vineri va corespunde termenului de şapte zile după contact, iar liderul liberal flamand respectă astfel "regula" în vigoare în Belgia pentru carantină, a precizat purtătorul de cuvânt. Joi dimineaţă, imediat după anunţul contaminării preşedintelui francez, Alexander De Croo şi-a făcut cunoscută decizia de a efectua un test şi a intra în izolare în aşteptarea rezultatului. El a fost urmat printre alţii de omologul său luxemburghez, Xavier Bettel. Rezultatul a venit în cursul serii. "Testul PCR este negativ, el (premierul De Croo) îşi reia activităţile mâine", vineri, a declarat Tom Meulenbergs. În total, cinci lideri europeni au anunţat în cursul zilei că intră în carantină ca măsură de precauţie, inclusiv preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Emmanuel Macron a fost prezent la Bruxelles săptămâna trecută pentru un summit european prezidat de Charles Michel. Preşedintele Consiliului European s-a întâlnit din nou cu Emmanuel Macron luni, la Paris. Dintre ceilalţi cinci lideri europeni care au fost în contact cu preşedintele francez, premierul portughez, Antonio Costa, a anunţat joi seară, ca şi Alexander De Croo, că a fost testat negativ la coronavirus. În schimb, prim-ministrul lusitan va rămâne în izolare "aşteptând ca autoritatea sanitară să stabilească carantina" pe care va trebui să o respecte, au precizat serviciile sale. Joi seară, o sursă apropiată executivului francez a declarat pentru AFP că Emmanuel Macron "ar fi fost contaminat în cursul summitului UE de la Bruxelles" de la 10 şi 11 decembrie. Preşedintele francez a petrecut 20 de ore non-stop alături de ceilalţi lideri ai UE, dintre care o noapte de negocieri. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 Coronavirus: Contact al preşedintelui Macron, premierul belgian negativ la COVID-19

Next
« Next
Previous
Previous »