vineri, 18 decembrie 2020

Ion Bogdan Lefter: În principiu, ar trebui să avem un traseu lin către învestirea Guvernului

Analistul politic Ion Bogdan Lefter apreciază că învestirea noului Guvern, pentru care este propus ca premier Florin Cîţu, susţinut de PNL, USR PLUS şi UDMR, ar trebui să aibă "un traseu lin". "În principiu, ar trebui să avem un traseu lin către învestirea Guvernului. Preşedintele Iohannis a declarat deja public că îl va desemna pe candidatul la postul de prim-ministru pe care îl sprijină întreaga coaliţie şi acum îl avem pe domnul Cîţu în această situaţie iar cele trei partide membre ale coaliţiei, plus deputaţii minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, asigură majoritatea de învestire necesară", a declarat Lefter, pentru AGERPRES. În privinţa negocierilor pentru formarea noului Executiv, analistul politic spune că partidele care formează viitoarea coaliţie majoritară în Parlament au ajuns rapid la o înţelegere. "Au avut doar câteva întâlniri. Au avut loc şi polemici publice, pe baza informaţiilor aflate despre mersul negocierilor, în condiţiile unei destul de mari presiuni post-electorale şi aş adăuga şi pandemice de formare rapidă a unui guvern", arată el. În opinia sa, propunerea actuală de premier este "o soluţie bună şi pentru rezolvarea negocierilor (...) care cel puţin în aparenţă dă satisfacţie celor două partide principale ale majorităţii parlamentare, PNL şi USR PLUS, în sensul că PNL obţine şefia Camerei Deputaţilor, pe care USR PLUS o dorea pentru co-preşedintele său Dan Barna, iar USR PLUS obţine satisfacţie, căci se opunea reînvestirii lui Ludovic Orban ca prim-ministru". "Rămâne de văzut şi de interpretat în continuare de fapt cine a ieşit mai în câştig, deşi în negocierile serioase se ştie că trebuie să câştige toţi partenerii. O negociere în care cineva câştigă şi cineva pierde nu e o negociere adevărată", afirmă Ion Bogdan Lefter. Rezultatul negocierilor în noua coaliţie, subliniază analistul politic, arată că PNL păstrează controlul asupra Guvernului şi asupra Camerei Deputaţilor. În ceea ce priveşte viitorul noului Executiv, "pe de o parte avem de a face cu o coaliţie cu o solidă bază de coeziune privitoare la priorităţile guvernării, nevoia de reforme şi de dezvoltare a ţării, dar şi cu potenţial de conflict, pentru că, ştim bine, USR PLUS s-a manifestat până acum cu destulă ostilitate faţă de PNL, deşi împreună cu liberalii au contestat mereu felul în care a gestionat ţara Partidul Social Democrat după 2017", consideră Ion Bogdan Lefter. În opinia sa, valorile democratice, europene, occidentale pe care ambele partide le împărtăşesc "ar putea asigura mai degrabă coeziunea decât să conducă la conflicte". "Vin ani nu numai liniştiţi din punct de vedere electoral, dar vor fi şi ani de dezvoltare pentru că, deşi în acest moment suntem într-o situaţie grea, criza pandemică şi criza economică derivată, momentul va fi depăşit şi cu finanţarea masivă dinspre Uniunea Europeană pentru toate statele membre şi România va avea la dispoziţie bugete considerabile, enorme faţă de ce avem doar din resursele interne, pentru o evoluţie rapidă, pentru dezvoltare şi acest lucru trebuie în primul rând gestionat. (...) Nu va fi uşor, va fi mult de muncă şi poate că nu va mai fi destul timp pentru certuri interne", apreciază Ion Bogdan Lefter. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat vineri că PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament. Florin Cîţu este propunerea de premier din partea coaliţiei iar viitorul Guvern va avea doi vicepremieri şi 18 ministere, din care 9 vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, 6 de reprezentanţi ai USR PLUS şi 3 de reprezentanţi ai UDMR. În ceea ce priveşte cele două poziţii de preşedinte de la Parlament, preşedintele Senatului va aparţine unui candidat din partea USR PLUS, preşedintele Camerei Deputaţilor unui candidat din partea PNL. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) Articol original

👍 Ion Bogdan Lefter: În principiu, ar trebui să avem un traseu lin către învestirea Guvernului

Next
« Next
Previous
Previous »