marți, 8 decembrie 2020

ISUBIF: 13 autospeciale au intervenit în comuna Jilava, pentru stingerea unui incendiu la două case

Pompierii au intervenit, marţi, cu 13 autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la două case şi anexele acestora, pe o suprafaţă totală de 400 mp, în comuna Jilava, judeţul Ilfov. În urma evenimentului nu au rezultat victime. "Comandantul intervenţiei a dispus măsura de suplimentare a forţelor de intervenţie, ca urmare a faptului că incendiul se manifesta cu violenţă. La faţa locului au fost angrenate în mod progresiv 11 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime", informează un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) transmis, marţi, AGERPRES. Potrivit sursei citate, în acest moment incendiul este localizat, se lucrează pentru verificarea focarelor şi pentru a fi stabilită cauza care a declanşat incendiul. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu) Articol original

👍 ISUBIF: 13 autospeciale au intervenit în comuna Jilava, pentru stingerea unui incendiu la două case

Next
« Next
Previous
Previous »