sâmbătă, 19 decembrie 2020

Statele Unite au autorizat primul test pentru COVID-19 la domiciliu. Care este rata de succes

Agenţia SUA pentru Medicamente (FDA) a anunţat că autorizează comercializarea în Statele Unite a primului test Covid-19 la domiciliu fără prescripţie medicală.

Testul poate indica prezenţa virusului în 20 de minute şi va fi vândut cu aproximativ 30 de dolari, au anunţat oficialii americani.

Şeful FDA, Stephen Hahn, a catalogat autorizarea acestuia drept un „pas major” în lupta împotriva COVID-19.

Testul este produs de compania Ellume

Testul este fabricat de compania californiană Ellume, care promite că va lansa pe piaţă trei milioane de unităţi în ianuarie şi apoi alte câteva milioane în următoarele luni.

Este vorba de un test antigen.

O rată de succes de 96%

Potrivit FDA, testul Ellume are o rată de succes de 96% pentru probele pozitive şi 100% pentru probele negative la persoanele cu simptome, potrivit Mediafax.

Rezultatele sunt disponibile în aproximativ douăzeci de minute şi sunt date printr-o aplicaţie, care solicită utilizatorilor codul poştal şi data naşterii pentru a transmite datele autorităţilor de sănătate publică. Furnizarea numelui şi a adresei de e-mail este opţională.

Articolul Statele Unite au autorizat primul test pentru COVID-19 la domiciliu. Care este rata de succes apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

👍 Statele Unite au autorizat primul test pentru COVID-19 la domiciliu. Care este rata de succes

Next
« Next
Previous
Previous »