luni, 4 ianuarie 2021

Australia: Premierul Morrison spune că Julian Assange poate reveni acasă după rezolvarea problemelor legale

Premierul Scott Morrison a declarat marţi că Julian Assange este "liber să se întoarcă acasă" în Australia după soluţionarea contestării în justiţie împotriva sa, după ce un tribunal britanic a respins cererea de extrădare a fondatorului Wikileaks către Statele Unite, transmite Reuters. Un judecător britanic a blocat luni cererea de extrădare formulată de SUA, unde Julian Assange se confruntă cu acuzaţii penale, inclusiv încălcarea unei legi de spionaj, invocând problemele de sănătate psihică ale australianului de 49 de ani care cresc riscul unei sinucideri. Departamentul de justiţie al SUA a declarat că va continua să urmărească extrădarea lui Assange, procurorii americani urmând să facă apel la Înalta Curte din Londra. "Ei bine, sistemul de justiţie îşi urmează cursul şi noi nu suntem parte la asta. Şi, asemeni oricărui australian, i se oferă sprijin consular şi ar trebui, ştiţi, dacă apelul eşuează, evident că ar putea să se întoarcă în Australia ca orice alt australian" a declarat Morrison pentru postul de radio local 2GB. Assange este acuzat de către SUA pentru 18 infracţiuni referitoare la publicarea către WikiLeaks a sute de mii de documente confidenţiale, militare şi diplomatice, care au pus în pericol viaţa mai multor persoane, în opinia autorităţilor americane. Pe de altă parte, susţinătorii lui Assange îl consideră pe jurnalistul australian un erou anti-establishment care a devenit o victimă pentru că a expus o serie de acţiuni incorecte ale SUA în Afganistan şi Irak. Aceştia susţin că punerea sa sub urmărire penală este un atac motivat politic la adresa jurnalismului şi a libertăţii de exprimare. Luni, preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat că ţara sa este pregătită să ofere azil politic lui Julian Assange şi a salutat decizia judecătorului britanic de a refuza extrădarea fondatorului WikiLeaks către SUA. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 Australia: Premierul Morrison spune că Julian Assange poate reveni acasă după rezolvarea problemelor legale

Next
« Next
Previous
Previous »