luni, 4 ianuarie 2021

Franţa: Acuzat de incest, politologul Olivier Duhamel demisionează din funcţiile deţinute

Acuzat de incest comis asupra fiului vitreg într-o carte care apare joi în Franţa, politologul Olivier Duhamel a anunţat luni că renunţă la toate funcţiile sale, inclusiv la cea de preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţe Politice (FNSP), informează AFP. "Fiind obiectul unor atacuri personale şi dornic să protejez instituţiile în care lucrez, pun capăt îndatoririlor mele", a scris pe Twitter politologul francez, gazdă a unui program la postul de radio Europa 1 şi cronicar la canalul de ştiri LCI. Le Monde şi L'Obs au publicat luni fragmente din cartea juristei Camille Kouchner, "La Familia grande" (editura Seuil), în care aceasta îl acuză pe tatăl ei vitreg, Olivier Duhamel, că l-a agresat sexual pe fratele ei geamăn, la vârsta de 14 ani. "Aveam 14 ani şi nu am făcut nimic (...). Aveam 14 ani, ştiam şi nu am spus nimic", a scris Camille Kouchner în vârstă de 45 de ani, conform extraselor din cartea ce urmează să apară. Camille Kouchner şi fratele ei sunt copiii fostului ministru Bernard Kouchner şi al profesoarei de drept Evelyne Pisier (care a murit în 2017), recăsătorită cu politologul Olivier Duhamel. În cartea sa, Camille Kouchner susţine că agresiunile sexuale s-au repetat de-a lungul anilor."Cartea mea spune cât de mulţi oameni erau la curent" cu această situaţie, a declarat autoarea într-un interviu acordat L'Obs. "Desigur, m-am gândit că această carte a mea ar putea părea obscenă din cauza notorietăţii familiei mele. Apoi mi-am spus: tocmai de aceea trebuie să o fac", a mai spus ea. "Din fericire am scăpat de un secret greu care ne apăsa de prea mult timp", a reacţionat Bernard Kouchner într-o declaraţie trimisă AFP de avocata sa Maryline Lugosi. "Admir curajul fiicei mele Camille", a mai indicat el. Solicitat de Le Monde şi L'Obs, Olivier Duhamel a declarat că nu are "nimic de spus" şi că nu doreşte să reacţioneze la aceste acuzaţii. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe Politice (FNSP), al cărei preşedinte a fost Olivier Duhamel, a luat act de demisia sa "din motive personale". FNSP este responsabilă de orientările strategice majore şi gestionarea administrativă şi financiară a Sciences Po (prestigiosul Institut de studii politice din Paris) . Directorul său, Frédéric Mion, a declarat că a fost "şocat" la citirea acestor dezvăluiri. Referindu-se la tweet-ul publicat de Olivier Duhamel, LCI a confirmat pentru AFP că politologul nu va mai fi prezent pe acest canal de ştiri. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 Franţa: Acuzat de incest, politologul Olivier Duhamel demisionează din funcţiile deţinute

Next
« Next
Previous
Previous »