luni, 11 ianuarie 2021

OMS anunţă că misiunea sa de experţi care va ajunge în China nu urmăreşte să găsească vinovaţi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a asigurat luni că misiunea sa care va investiga originile pandemiei de COVID-19, aşteptată să sosească în China în această săptămână, nu are drept scop găsirea unui vinovat, informează AFP. "Este vorba despre a înţelege originile pandemiei, nu de a găsi un responsabil", a spus directorul OMS pentru situaţii de urgenţă sanitară, Michael Ryan. "Este vorba despre găsirea răspunsurilor ştiinţifice la confruntarea dintre om şi animal", a adăugat el."Este o necesitate absolută". "Căutăm răspunsuri, nu vinovaţi sau acuzaţi", a argumentat el. Luni, Beijingul a anunţat că echipa de anchetă a OMS însărcinată să analizeze originea noului coronavirus va ajunge în cele din urmă în China săptămâna aceasta, la un an după semnalarea primului deces în această ţară. Vizita celor zece experţi ai OMS este extrem de sensibilă pentru regimul chinez, dornic să evite orice responsabilitate pentru pandemia de COVID-19 care a făcut peste 1.9 milioane de morţi în întreaga lume, în timp ce boala este practic eradicată în China. Într-o declaraţie, ministerul chinez al sănătăţii a anunţat că vizita experţilor va debuta joi, la o săptămână după amânarea deplasării, prevăzută să înceapă miercurea trecută. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a declarat "foarte dezamăgit" de această amânare. Misiunea este alcătuită din zece oameni de ştiinţă (Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia) recunoscuţi în diferitele lor domenii de expertiză. Aceştia urmează să se deplaseze în Wuhan, primul oraş din lume în care s-a instituit carantina pe 23 ianuarie 2020. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * Coronavirus: Un an, de la anunţul primului deces de către autorităţile chineze din cauza unui virus necunoscut   * Coronavirus: Numărul cazurilor noi de infectare din China s-a dublat, majoritatea fiind în provincia Hebei   * Sărbătorile de Anul Nou chinezesc, anulate în mai multe provincii în urma detectării unor focare de COVID-19   * Coronavirus: Echipa de anchetatori ai OMS îşi începe joi vizita în China Articol original

👍 OMS anunţă că misiunea sa de experţi care va ajunge în China nu urmăreşte să găsească vinovaţi

Next
« Next
Previous
Previous »