duminică, 10 ianuarie 2021

PMB: Peste 400 de utilaje sunt pregătite să intervină pentru deszăpezire şi combaterea poleiului

Peste 400 de utilaje sunt pregătite să intervină în noaptea de duminică spre luni pe străzile din Bucureşti pentru combaterea poleiului şi curăţarea zăpezii, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei. Conform informaţiilor transmise de către operatorii de deszăpezire care acţionează la nivelul celor şase sectoare, sunt pregătite să intervină pentru combaterea poleiului şi curăţarea zăpezii 439 utilaje şi 433 operatori, atât pe arterele principale, cât şi pe cele secundare.   Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO "Subliniem faptul că numărul operatorilor va fi suplimentat în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, astfel încât pot interveni peste 700 de operatori de deszăpezire, din totalul de peste 2.800 de operatori căi publice şi deservenţi de utilaje care lucrează în trei schimburi. Stocurile totale de materiale antiderapante sunt de peste 18.000 de tone. În cazul în care situaţia o va impune, echipele de deszăpezire vor interveni cu prioritate pe arterele principale, cele cu trafic STB, cu obiective sociale şi instituţii publice, pe pante, rampe şi poduri, după care se va continua pe toate străzile din oraş. De asemenea, Societatea de Transport Bucureşti este pregătită să intervină cu personal şi utilaje pentru deszăpezirea căilor de rulare a tramvaielor, buna funcţionare a macazurilor şi pentru îndepărtarea zăpezii de pe refugiile de tramvai", precizează sursa citată.   Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti are deschis continuu (24/24) un Serviciu de urgenţe sociale, tel. scurt 021.9524, la care bucureştenii pot sesiza cazurile de persoane fără adăpost de pe raza Municipiului Bucureşti. Totodată, Primăria Municipiului Bucureşti reaminteşte că pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon gratuit 0800.800.868, acolo unde aceştia pot semnala eventuale probleme apărute în urma ninsorilor/precipitaţiilor. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)   Citiţi şi:   Primarul Sectorului 4: Avem 200 de utilaje şi 500 de persoane, pregătite pentru deszăpezire Articol original

👍 PMB: Peste 400 de utilaje sunt pregătite să intervină pentru deszăpezire şi combaterea poleiului

Next
« Next
Previous
Previous »