miercuri, 13 ianuarie 2021

SUA: Furat în asediul asupra Capitoliului, pupitrul lui Nancy Pelosi a reapărut în sala de şedinţe

Pupitrul preşedintei democrate a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a reapărut miercuri la Capitoliu, după ce fusese furat cu o săptămână mai devreme în cursul asaltului partizanilor preşedintelui Donald Trump asupra Congresului SUA, notează AFP. Fotografia unuia dintre protestatari în timp ce saluta cu mâna având un zâmbet larg pe faţă, purtând o şapcă Trump şi cu pupitrul sub braţ, a făcut înconjurul lumii. Repede identificat ca fiind Adam Johnson, un rezident din Florida, bărbatul a fost pus sub acuzare pentru pătrundere ilegală, comportament violent la Capitoliu şi furt, deşi pupitrul lui Nancy Pelosi a fost găsit a doua zi, abandonat pe un coridor. Pupitrul urma să fie folosit în cursul unei ceremonii a Camerei Reprezentanţilor, miercuri seară, potrivit CNN. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Articol original

👍 SUA: Furat în asediul asupra Capitoliului, pupitrul lui Nancy Pelosi a reapărut în sala de şedinţe

Next
« Next
Previous
Previous »