miercuri, 13 ianuarie 2021

Suceava: Biserica din Brodina de Sus a ars în totalitate, în ajun de An Nou pe stil vechi

Incendiul care a izbucnit la biserica de rit vechi şi clopotniţa acesteia din localitatea Brodina de Sus a fost lichidat, însă acestea au ars în totalitate, a informat miercuri seară purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.     Sursa foto: ISU Suceava La faţa locului au intervenit pompierii militari de la mai multe subunităţi, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din zonă, cu zece autospeciale.     Sursa foto: ISU Suceava ''La sosirea echipajelor noastre la faţa locului ardeau generalizat biserica şi clădirea clopotniţei, construcţii majoritare din lemn, dispuse pe o suprafaţă totală de aproximativ 350 de metri pătraţi. Am intervenit rând pe rând cu 10 autospeciale de stingere de la subunităţile noastre şi cele de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din zonă. Incendiul a fost lichidat. În momentul de faţă mai răscolim după ultimele focare şi îndepărtăm elementele de construcţii care au fost afectate de flăcări'', a declarat Găleată.     Sursa foto: ISU Suceava El a spus că jarul sau scânteile provenite din sistemul de încălzire reprezintă cauza probabilă a izbucnirii incendiului, în condiţiile în care era folosită o centrală termică pe lemne.     Sursa foto: ISU Suceava Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că nu s-au înregistrat victime iar biserica, în ajun de An Nou pe stil vechi, a ars în totalitate. AGERPRES/(A-Silvia Marcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda) Articol original

👍 Suceava: Biserica din Brodina de Sus a ars în totalitate, în ajun de An Nou pe stil vechi

Next
« Next
Previous
Previous »