sâmbătă, 2 ianuarie 2021

VIDEO Fotbal: UTA Arad a demarat pregătirile pentru partea a doua a sezonului

Echipa de fotbal UTA Arad a demarat pregătirile pentru partea a doua a sezonului Ligii I, sâmbătă, când a avut programată reunirea lotului şi primul antrenament.   ''Ţinând cont de formatul competiţiei, vacanţa a fost foarte scurta, destul de dificila pentru noi, datorită modului nu tocmai fericit în care am încheiat prima parte a sezonului. Dar cu atât mai motivaţi suntem, ne întoarcem la munca determinaţi, ambiţioşi şi încercam sa lucram acolo unde trebuie lucrat în aşa fel încât UTA să devină mai puternică'', a declarat antrenorul principal Laszlo Balint, citat de site-ul oficial al clubului. Balint a oferit detalii şi despre prima săptămână a pregătirii: ''Programul e destul de aglomerat, trebuie să fim foarte bine organizaţi pentru a evita orice eventuală problemă care ar putea apărea de pe urma acestui virus. Vom face testările pe data de 6 pentru a ţine cont de acea perioadă de incubaţie. Până atunci suntem organizaţi pe grupe, nu folosim absolut niciun spaţiu interior. Avem vizita medicală, testări fizice, iar prima săptămână de pregătire o încheiem cu un amical în Ungaria. Sperăm să parcurgem toţi paşii necesari ca să ne apropiem de nivelul optim în ceea ce priveşte primul meci din aceasta parte a doua a campionatului''. La reunire au fost prezentaţi următorii jucători: Florin Iacob, Dragoş Balauru - portari, Marius Tomozei, Cristian Bustea, Florin Ilie, Cristian Melinte, Alexandru Benga, Erico Da Silva, Simo Roumpoulakou, Damian Isac, Neluţ Roşu, Alexandru Albu, David Miculescu, Alexandru Oroian, Denis Rusu, Valentin Buhăcianu, Denis Hrezdac, Ciprian Rus, Ioan Hora, Dragoş Tescan. UTA va juca primul meci amical din 2021 pe 15 ianuarie, acasă, cu FC Viitorul Constanţa (17:00), în etapa a 16-a a Ligii I. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: uta-arad.ro Articol original

👍 VIDEO Fotbal: UTA Arad a demarat pregătirile pentru partea a doua a sezonului

Next
« Next
Previous
Previous »