joi, 21 ianuarie 2021

VIDEO scandalos! Cumnatul primarului din Delești bate un copil de 15 ani, în fața Primăriei!

INCREDIBIL… Imagini revoltătoare trimise, seara trecută, de un cetățean din comuna Delești. În imagini se vede cum un bărbat înalt, cu geacă închisă la culoare și mască pe față, trage de un copil, de doar 14-15 ani, îl înjură și îl lovește. Filmarea ar fi din perioada Crăciunului, însă abia acum a fost făcută publică de cetățenii revoltați.

Personajul agresiv – despre care martorii oculari spun că ar fi poștașul comunei și este cumnatul primarului actual – îl lovește de două ori pe copil, în timp ce martorii strigă să se liniștească. Se aud voci care spun că trebuie chemată Poliția, în timp ce persoana agresivă înjură și se repede la copil, pentru a-l lua la bătaie.

Nu știm de la ce a pornit totul, însă martorii povestesc că factorul poștal, care era însoțit și de soție, sora primarului, ar fi fost băut la momentul în care a fost filmat scandalul. „Ei fac legea în comuna Delești”, spune sursa noastră.

„Am pus mâna pe tine? Am pus eu mâna pe tine? Îți f..t una de aicea mori”, strigă persoana cu mască pe față, extrem de revoltată, gata-gata să mai lovească un tânăr care îi cerea să se calmeze.

Este rușinos că astfel de lucruri se petrec exact în fața primăriei Delești, condusă de cumnatul poștașului, de aceea cerem conducerii Poștei Române să ia atitudine față de un angajat al său care se comportă așa în public, când acest funcționar al statului ar trebui să fie un exemplu de corectitudine și responsabilitate.

Articol original

👍 VIDEO scandalos! Cumnatul primarului din Delești bate un copil de 15 ani, în fața Primăriei!

Next
« Next
Previous
Previous »