duminică, 21 februarie 2021

AIEA: Secretarul general Rafael Grossi a convenit cu Iranul o soluţie temporară de menţinere a inspecţiilor

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat duminică seara, la întoarcerea de la Teheran, că s-a ajuns la o "soluţie temporară" de trei luni pentru a menţine o supravegherea la un nivel "satisfăcător", chiar dacă inspecţiile vor fi limitate, informează AFP. "Ceea ce am convenit este ceva viabil, este util să eliminăm acest decalaj pe care îl avem; salvează situaţia pentru moment", a declarat Grossi despre discuţiile cu oficialii iranieni referitoare la modul în care AIEA îşi va desfăşura activitatea având în vedere reducerea cooperării cu agenţia începând de marţi, transmite Reuters. "Accesul va fi redus, nu ne amăgim singuri, dar vom fi în măsură să menţinem gradul necesar de supraveghere şi verificare", a mai spus Rafael Grossi în timpul unei scurte sesiuni de presă. Conform prevederilor acestui "acord tehnic bilateral", numărul inspectorilor care se vor putea deplasa la faţa locului rămâne neschimbat, iar AIEA va putea efectua inspecţii neanunţate. Legea iraniană ce prevede restricţionarea anumitor inspecţii, inclusiv la situri militare suspecte, adoptată în încercarea de a exercita presiuni asupra SUA pentru ca acestea să ridice sancţiunile şi să revină la acordul nuclear din 2015,"există şi va fi aplicată" începând cu 23 februarie, şi-a exprimat regretul Grossi. "Credem că este o chestiune serioasă, dar AEIA continuă să slujească comunitatea internaţională", a subliniat directorul general al agenţiei."Desigur, pentru a ajunge la o situaţie stabilă va fi nevoie de negocieri politice, dar aceasta nu este responsabilitatea mea", a mai precizat Grossi. Directorul general al AIEA s-a deplasat sâmbătă la Teheran, unde s-a întâlnit cu preşedintele Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), Ali Akbar Salehi, şi cu ministrul de externe Mohammad Javad Zarif. "Iranul şi AIEA au purtat discuţii fructuoase bazate pe respect reciproc", postase pe Twitter mai devreme în cursul zilei de duminică Kazem Gharibabadi, ambasadorul Iranului la AIEA. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 AIEA: Secretarul general Rafael Grossi a convenit cu Iranul o soluţie temporară de menţinere a inspecţiilor

Next
« Next
Previous
Previous »