luni, 22 februarie 2021

Avertismentul oamenilor de știință: Întârzierea vaccinării ar putea duce la apariţia altor variante de coronavirus

Întârzierea vaccinării ar putea duce la apariţia altor variante de coronavirus. Oamenii de ştiinţă spun că lumea a atins un punct precar în pandemia Covid-19, în care s-a creat un mediu propice pentru apariţia mai multor noi variante de coronavirus.

„Dacă toată lumea are imunitate, atunci virusul nu se poate adapta”, a spus Emma Hodcroft, specialist epidemiologie moleculară a Universităţii din Berna.

Noile variante ar putea reduce, de asemenea, eficacitatea vaccinurilor şi tratamentelor Covid-19 şi ar putea duce la reinfecţii în rândul persoanelor care s-au recuperat deja după Covid-19, potrivit The Wall Street Journal.

Oamenii de ştiinţă spun că soluţia minimizării acestor probleme constă în distanţarea socială şi alte măsuri de reducere a contagiunii, precum şi în intensificarea eforturilor de vaccinare, care sunt încetinite.

Când un virus infectează pe cineva, acesta creează multe variante ale sale. De fiecare dată când se întâmplă, erorile pot fi introduse în codul său genetic. Unele dintre aceste erori sau mutaţii nu au niciun efect asupra comportamentului virusului. Altele, cum ar fi unele dintre cele văzute în variantele îngrijorătoare apărute în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia, pot spori capacitatea virusului de a rezista în faţa apărării noastre imune.

Număr mare de mutații în varianta B.1.351

Cercetările efectuate de Dr. Lessells şi colegii săi au arătat că varianta B.1.351 s-a răspândit iniţial cel mai rapid în provincia sud-africană Eastern Cape, unde mulţi rezidenţi au contractat deja virusul şi s-au recuperat. El şi colegii săi au arătat, de asemenea, într-o serie de experimente de laborator că anticorpii de la indivizii infectaţi anterior au fost mai puţin eficienţi împotriva B.1.351 decât variantele anterioare ale coronavirusului.

Unii cercetători spun că numărul mare de mutaţii observate în varianta B.1.351, mai multe de 20, sugerează că mutaţiile au apărut la un singur pacient înainte de a se răspândi la alţii.

La nivel mondial, SARS-CoV-2 a infectat peste 110 milioane de oameni şi a ucis peste 2,4 milioane.

Articolul Avertismentul oamenilor de știință: Întârzierea vaccinării ar putea duce la apariţia altor variante de coronavirus apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

👍 Avertismentul oamenilor de știință: Întârzierea vaccinării ar putea duce la apariţia altor variante de coronavirus

Next
« Next
Previous
Previous »