luni, 8 februarie 2021

Câinele robot Spot învăță noi trucuri, fiind dotat cu un braț

Spot, robotul care seamănă cu un câine și a devenit popular după ce a fost filmat dansând, a fost dotat cu noi funcții. Nu aduce numai papucii, poate ridica rufele murdare, deschide ușile și chiar planta flori.

Compania americană de robotică Boston Dynamics a dezvăluit o nouă versiune a lui Spot cu patru picioare, având și un braț și capacitatea de a se încărca, ceea ce-i permite să funcționeze non-stop.

Spot a fost pus în vânzare în iunie anul trecut, cu un preț începând de la 74.500 de dolari. Până acum, peste 400 de roboți de acest tip lucrează în întreaga lume, inclusiv într-o fabrică de la Ford Motor Corp. Totodată, robotul Spot ajută la inspecția platformei petroliere pentru BP Plc.

Noul braț cu un clește la capăt a fost în fruntea listei de dorințe pentru mulți clienți, a declarat Michael Perry, vicepreședinte pentru dezvoltarea afacerilor pentru Boston Dynamics.

„Momentul în care poate simți lumea și interacționa cu ea, pe baza a ceea ce simte, începe să deschidă o mare varietate de aplicații noi pentru Spot”, a declarat Perry pentru Reuters.

Limitele pe care le are câinele robot Spot cu braț

Vicepreședintele de la Boston Dynamics a recunoscut, însă, că dexteritatea prinzătorului lui Spot este „la câteva grade distanță de abilitățile motorii fine pe care le-am aștepta de la o mână umană”.

Brațul lui Spot a fost dezvăluit, la sfârșitul anului trecut, într-un videoclip care-l arată pe robotul câine dansând alături de alți roboți ai Boston Dynamics pe piesa „Do You Love Me?”. Videoclipul a strâns pe YouTube peste 28 de milioane de vizionări de la lansarea sa, în 29 decembrie.

Hyundai Motor Group a cumpărat participații la Boston Dynamics, de la SoftBank Group Corp, într-o tranzacție care evaluează producătorul de roboți la 1,1 miliarde de dolari.

Michael Perry crede că publicul va îmbrățișa în curând roboții ca instrumente care le pot face viața mai ușoară.

„Peste cinci ani, când Spot va livra alimente pe cel puțin 100 de metri, ei nu se vor gândi: ‘oh, este un robot înfricoșător’. Se vor gândi, de ce nu a ajuns burrito-ul meu aici mai repede? Sperăm că acea zi va veni destul de curând”, a mai spus el.

Vă recomandăm să citiți și:

Câinii roboţi produşi de Boston Dynamics operează alături de poliţiştii americani

Câinele robotic SpotMini a învăţat să deschidă uşi. ”Uşile nu îi mai pot opri, suntem în pericol”

Cercetătorii japonezi au construit un robot care te poate ține de mână

Momentul în care un robot de 18 metri face primii pași

Articolul Câinele robot Spot învăță noi trucuri, fiind dotat cu un braț apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

👍 Câinele robot Spot învăță noi trucuri, fiind dotat cu un braț

Next
« Next
Previous
Previous »