luni, 15 februarie 2021

Concert aniversar Trooper, pe 12 iunie, la Arenele Romane

Formaţia Trooper va sărbători 25 de ani de la înfiinţare cu un show special care va avea loc pe 12 iunie, la Arenele Romane din Capitală, informează un comunicat transmis AGERPRES.   Sursa foto:  Trooper Romania/Facebook.com "Ne-am dorit în 2020 să organizăm un concert uriaş prin care să marcăm primii 25 de ani de carieră. Din păcate, contextul nu ne-a mai permis acest lucru. Chiar dacă anul trecut am susţinut un show online, nu pot accepta să nu existe şi o întâlnire faţă în faţă cu oamenii care ne sunt alături de atâţia ani. Aşa că vrem neapărat să strângem în jurul nostru prieteni buni, alături de care să traversăm istoria Trooper. Avem nouă albume despre care să povestim, avem o piesă nouă de 20 de minute, avem mii de poveşti strânse în suflet. Suntem nerăbdători să ne revedem cu toţi oamenii minunaţi care de atâta vreme ne zâmbesc din faţa scenei", a declarat liderul trupei, Alin "Coiotu'" Dincă.   Sursa foto:  Trooper Romania/Facebook.com Invitaţii celor de la Trooper sunt Olympus Mons, una dintre cele mai tinere trupe din scena rock românească, câştigători în 2020 ai festivalului Posada. Pe scenă vor mai urca şi alţi invitaţi surpriză. Biletele, cu preţuri între 53 de lei şi 106 lei, pot fi achiziţionate online pe www.iabilet.ro sau din reţeaua magazinelor Flanco, metrou Unirii 1, magazinul Muzica, magazinele IQ BOX-Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol, Hard Rock Cafe, sediul librăriei Libmag, agenţiile Perfect Tour, magazinele Uman şi în staţiile de Plată SelfPay din toată ţara. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto:  Trooper Romania/Facebook.com   Articol original

👍 Concert aniversar Trooper, pe 12 iunie, la Arenele Romane

Next
« Next
Previous
Previous »